ISU menţine suspansul în cazul „Arenei Naţionale“: de ce depinde redeschiderea celui mai modern stadion al ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avizul pompierilor sau mai bine zis lipsa lui a scos din funcţiune o arenă de peste 200 de milioane de euro, iar o situaţie aberantă tinde să se prelungească.

Primarul interimar al Capitalei, Răzvan Sava, a scris aici despre iminenta redeschidere a „Arenei Naţionale“, însă rămâne de văzut când spectatorii vor intra, din nou, pe stadionul care n-a mai găzduit un meci de fotbal din octombrie 2015.

„Arena Naţională“ n-are nici acum avizul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, iar ISU a ţinut să facă o serie de precizări, după mesajul postat, ieri, de Răzvan Sava.

„Primăria Municipiului Bucureşti, în calitate de beneficiar al investiţiei, a depus cererea de obţinere a autorizaţiei de securitate la incendiu, însoţită de agrementul tehnic aferent celor două tipuri de membrane ale acoperişului. Specialiştii din cadrul instituţiei noastre vor analiza cu celeritate completările aduse la documentaţia tehnică existentă, urmând a transmite Primăriei Municipiului Bucureşti concluziile referitoare la îndeplinirea cerinţelor de securitate la incendiu“, au anunţat cei de la ISU.

În aceste condiţii, nu se ştie data exactă la care „Arena Naţională“ se va redeschide, totul depinzând acum de verdictul ISU. 

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional