Ironie de prost gust: l-a adus la Steaua pe Tall, acum râde de Moţi. Ce a spus Stoichiţă despre meciul cu Ludogoreţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul de 60 de ani a cucerit un titlu şi o Supercupă cu formaţia roş-albastră, ambele în 1998. Ultimele sale aventuri în Ghencea însă au fost pline de episoade ridicole. Totuşi, „Lippi“ îi ia peste picior pe alţii.

În ultimii ani, Mihai Stoichiţă a pregătit Steaua în două mandate: mai întâi, în 2009-2010, iar apoi în 2012. Sub comanda sa, Gigi Becali ajunsese să vorbească prin telefon cu cei de pe bancă în timpul meciurilor! 

Mai mult, Stoichiţă a fost responsabil cu aducerea a doi fundaşi foarte slabi în Ghencea: Stelios Parpas şi Gora Tall. Primul a bifat doar câteva meciuri la Steaua, iar cel de al doilea a fost folosit doar la Steaua II.

În ciuda faptului că a „inventat“ astfel de fundaşi, Mihai Stoichiţă râde acum de Cosmin Moţi, apărător care a cucerit două titluri cu Ludogoreţ în ultimele două sezoane, fiind un titular de bază în echipa bulgarilor.

„Am înţeles că Moţi e cel mai bun jucător al lui Lodogoreţ. Dacă el e, atunci e clar. Cât timp a fost la Dinamo n-a reuşit aproape niciodată să-i oprească pe stelişti“, a declarat „Lippi“ la Look TV.

Stoichiţă i-a taxat şi pe fanii „câinilor“ despre care s-a spus că vor complete galeria celor de la Ludogoreţ pe „Arena Naţională“. „Am auzit că Dinamo va ţine cu Ludogoreţ. Cum să ţii cu bulgarii? Eşti bulgar? Nu contează că joacă Steaua, trebuie să fii român“, a încheiat antrenorul.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima