Irina Begu s-a calificat în turul al treilea la Wimbledon. Va avea de înfruntat o adversară redutabilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook

Irina Begu s-a calificat, miercuri seara, în runda a treia a turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe croata Petra Martic cu 7-5, 6-7 (7), 6-3, informează news.ro.

Begu (30 ani, 79 WTA) s-a impus după două ore şi 33 de minute în faţa croatei Martic (30 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 26. Begu şi-a egalat astfel performanţa din 2015, când a atins turul al treilea la Wimbledon.

Românca a reuşit să câştige primul set cu 7-5, după ce a fost condusă cu 4-2. În actul secund, Begu a avut 5-3, dar a fost egalată, iar în tiebreak a ratat două mingi de meci (la 6-5 şi 7-6), după care Martic a restabilit egalitatea la seturi. În decisiv, Begu s-a desprins la 4-1 şi a obţinut victoria cu 6-3.

Irina Begu a încheiat cu 6 aşi, 40 de winners şi 25 de erori neforţate, în timp ce Martic a totalizat 5 aşi, 3 duble greşeli, 42 de winners şi 44 de erori neprovocate.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”