Irina Begu, debut cu dreptul în noul sezon. Victorie în două seturi la Hobart

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a obţinut prima sa victorie din 2019, 6-1, 6-4 cu britanica Heather Watson, luni, şi s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Hobart (Australia), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.

Begu (28 ani, 76 WTA) s-a impus după o oră şi 27 de minute, la capătul unui meci în care a reuşit 2 aşi şi a comis 3 duble greşeli. în faţa jucătoarei Watson (26 ani, 93 WTA), care a început meciul cu un break la zero, a pierdut apoi toate cele şase ghemuri din primul set. În actul secund, echilibrul s-a rupt la scorul de 4-4, când românca a reuşit un break, iar apoi a încheiat conturile cu 6-4.

"A fost un început  bun de meci, am jucat bine. E important să câştigi primul meci al anului. Am lucrat mult la serviciu înainte de acest sezon. Azi am servit foarte bine. Am început bine sezonul", a declarat Begu după meci.

Irina Begu şi-a asigurat un cec de 3.400 de dolari şi 30 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe câştigătoarea meciului dintre a treia favorită, chinezoaica Shuai Zhang (China), şi rusoaica Ana Blinkova.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”