Irina Begu, chin cu jucătoarea de pe locul 406 mondial. Românca e în semifinale la Iași, după o revenire spectaculoasă

0
Publicat:

Irina Begu s-a calificat, în această seară, în semifinalele turneului Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, după un succes muncit în fața cehoaicei Anna Siskova, cu 6-2, 3-6, 7-5.

Irina Begu e în semifinale la Iași. Foto Facebook

Jucătoarea noastră, cap de serie numărul șapte, a obținut victoria după două ore și 27 de minute de chin. Irina Begu (34 ani) s-a impus clar în primul set (6-2), apoi a cedat actul secund după patru gameuri pierdute la rând (3-6). În decisiv, sportiva aflată pe locul 110 WTA a avut 3-0, însă a pierdut patru gameuri consecutive în fața jucătoarei aflate pe locul 406 mondial.

Mult mai experimentată, Irina Begu a reușit să gestioneze bine finalul de set, în care adversara a avut 5-4 și serviciu. Bucureșteanca a câștigat trei gameuri la rând (7-5), din care două pe serviciul cehoaicei.

Irina Begu, premiu de 10.410 euro

Românca și-a asigurat un cec de 10.410 euro și 98 de puncte WTA, iar în semifinale o va înfrunta pe câștigătoarea dintre Jaqueline Cristian, a doua favorită, și maghiara Panna Udvardy, meci care se va disputa în această seară.

Irina Begu este a doua jucătoare de-a noastră care ajunge în semifinale la Iași, după Sorana Cîrstea, care a dispus tot astăzi de argentinianca Maria Lourdes Carle cu 6-1, 6-4.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026