Iranul şochează: Ce riscă un fost fotbalist legendar după ce a îmbrăcat un tricou cu steagul Israelului FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mehdi Mahdavikia

La câteva zile după ce s-a aflat despre cazul în care e implicată handbalista Shaghayegh Bapiri (30 de ani), care a cerut azil politic în Spania, acum, regimul de la Teheran a creat un alt scandal care te lasă cu gura căscată.

În Iran, rişti să plăteşti un preţ înfiorător de mare din cauza unor episoade care, în restul lumii, nici n-ar ajunge subiecte de discuţii. Ultimul exemplu, în acest sens, vine după un caz în care e împlicat Mehdi Mahdavikia (44 de ani).

Vorbim despre unul dintre cei mai mari fotbalişti ai Iranului, cu 111 selecţii şi 13 goluri la naţională, plus o carieră de 12 ani în Bundesliga, la Bochum (1998-1999), Hamburg (1999-2007) şi Eintracht Frankfurt (2007-2010). Cu naţionala Iranului, Mahdavikia a jucat la două ediţii ale Mondialului, în 1998 şi în 2006. La CM 1998, golul său a contribuit la faimoasa victorie a Iranului, în grupe, cu SUA, scor 2-1.

Mehdi Mahdavikia (dreapta) după marcarea celebrului său gol în poarta Statelor Unite

Acum, Mahdavikia a fost numit de puţin timp în fruntea naţionalei de tineret a ţării sale. Cu care vrea să atace calificarea la Jocurile Olimpice din 2024. Slabe şanse însă să apuce să-şi atingă obiectivul! Pentru că a ajuns în mijlocul unui scandal uriaş care poate cauza demiterea sa din funcţie.

Concret, având în vedere statutul său în fotbalul internaţional, el fiind printre cei mai buni jucători asiatici din ultimii ani, Mahdavikia a fost invitat, în weekend, să joace într-un meci demonstrativ înainte de finala Cupei Ţărilor Arabe. În premieră, ediţia din acest an, găzduită de Qatar, a fost inclusă în calendarul FIFA. 

Când a intrat pe teren, Mahdavikia a purtat un tricou pe care au apărut steagurile ţărilor afiliate la FIFA. Printre care s-a aflat, în mod firesc, şi steagul Israelului, după cum se poate vedea mai jos:

Odată ce imaginile cu Mahdavikia, îmbrăcat în acest tricou, au ajuns în presa iraniană, s-a declanşat un scandal monstru! Pentru că Iranul nu recunoaşte existenţa Israelului şi se referă la acest stat drept „Armata invadatoare“. De aceea, există şi o serie de restricţii pentru cetăţenii iranieni:

*Cei care deţin paşaport iranian n-au voie să călătorească în Israel. 

*Sportivii iranieni nu pot concura împotriva israelienilor. De aceea, periodic, se dau loviţi, mai ales în sporturile individuale, înaintea unor confruntări cu rivalii lor din Israel. Mai mult, fotbaliştii iranieni care evoluează în Europa rămân în afara lotului echipelor lor, de câte ori sunt meciuri cu formaţiile israeliene în diverse competiţii UEFA. Nu pentru că aşa vor ei, ci pentru că le spun antrenorilor că, în cazul în care vor fi folosiţi, vor avea probleme mari, la revenirea în Iran. Acum câţiva ani, când doi fotbalişti, Masoud Shoajei şi Ehsan Hajsafi, au jucat, totuşi, pentru AEK Atena, contra unei formaţii israeliene, amândoi au fost excluşi de la naţională pentru câteva luni. Şi au revenit în lot, înaintea Mondialului din 2018, doar la insistenţele selecţionerului de atunci, Carlos Quieroz.

*Oamenii care reprezintă Iranul, în diferite evenimente internaţionale, fie că vorbim despre jurnalişti, sportivi sau diplomaţi, n-au voie să dialogheze cu vreun israelian. Interdicţia e valabilă şi în ceea ce priveşte acordarea unor interviuri pentru instituţiile media din această ţară.

Având în vedere aceste restricţii şi faptul că Iranul consideră Israelul inamicul numărul 1, apariţia lui Mahdavikia într-un tricou cu steagul acestei ţări a pus regimul de la Teheran pe jar. 

Potrivit presei locale, deja e în derulare o anchetă, în acest caz, şi se aşteaptă revenirea lui Mahdavikia în ţară pentru audieri. Situaţia în care se află fostul star al naţionalei e cu atât mai gravă cu cât în meciul demonstrativ din weekend a fost implicat şi un antrenor israelian, Avram Grant!

Presa iraniană a speculat deja că Mahdavikia riscă să-şi piardă postul de selecţioner al naţionalei de tineret. Jurnaliştii iranieni, care lucrează pentru presa controlată de stat, au punctat: „Gestul lui Mahdavikia, de a îmbrăca un tricou cu steagul Israelului, a revoltat poporul iranian“.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța