Iranul se revoltă: „Religia a interzis femeile pe stadion? Nişte minciuni!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În afara ţării, iraniencele merg la meciuri, fără probleme

Mohammad Dadkan (66 de ani), omul care a condus federaţia de la Teheran între 2002 şi 2006, s-a dezlănţuit, punând la zid regimul pentru evenimentele care au ameninţat naţionala cu excluderea de la CM 2022.

Pentru mai toate ţările din lume, un meci al naţionalei de fotbal e o sărbătoare. Iar tragerea la sorţi pentru un eveniment de talia Mondialului, un prilej de bucurie amestecat cu suspans şi emoţii.

În Iran însă, ultima partidă a primei reprezentative în preliminariile Mondialului din Qatar a generat nişte scene atât de revoltătoare, încât până şi prezenţa naţionalei la turneul final a fost pusă sub semnul întrebării. Concret, înaintea meciului Iran - Liban (2-0), găzduit de oraşul Mashhad, un important centru religios al ţării, aproximativ 2.000 de femei au fost gonite din jurul stadionului „Imam Reza“, deşi aveau bilete achiziţionate online. Iar ceea ce a indignat şi mai mult a fost faptul că forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea care refuza să părăsească zona!

VEZI IMAGINILE FILMATE ÎN JURUL STADIONULUI

Cum imaginile s-au rostogolit în presa internaţională, iar Iranul primise, încă din 2019, un ultimatum din partea FIFA legat de accesul femeilor pe stadioane, s-a speculat că perşii vor fi excluşi de la CM 2022 (21 noiembrie - 18 decembrie). Reprezentativa condusă de Dragan Skocic a fost prima din Asia care şi-a adjudecat biletele pentru turneul final. Până la urmă, preşedintele FIFA, Gianni Infantino a respins această variantă: „Nu se pune problema excluderii. Preferăm să colaborăm cu guvernul iranian pentru a ajunge cu paşi mici la ceea ce ne-am propus: asigurarea infrastructurii necesare intrării femeilor pe stadioane“. 

Chiar dacă pericolul excluderii de la CM 2022 a trecut, episodul de la Mashhad continuă să nască reacţii acide în Iran. Atât de dure, încât până şi regimul a fost nevoit să condamne cele întâmplate, vorbind despre o „catastrofă organizatorică“, într-o încercare de a mai domoli furia publicului. 

Mai mult, aşa cum se întâmplă în astfel de cazuri, autorităţile folosesc presa controlată de stat pe post de „supapă“. Ceea ce înseamnă că este permisă publicarea unor declaraţii critice la adresa regimului. În această categorie intră şi interviul pe care Mohammad Dadkan (foto), fostul preşedinte al federaţiei de fotbal, l-a acordat în presa locală.

„Religia ignoră prostituţia, dar închide stadionul!“

Dadkan a devenit un opozant tolerat de regim, de când a părăsit federaţia, cu scandal, în 2006. Şi, în ultimii ani, a atacat mai mereu modul în care e condusă ţara. Acum, după acest fiasco de la Mashhad, el a ieşit, din nou, în prim-plan.

„Când ni se spune că religia a zis să nu meargă femeile pe stadion, e o minciună ordinară! Cum de religia închide stadionul, dar n-are nicio reacţie vizavi de faptul că prostituatele iraniene au împânzit Dubai şi Istanbul? Dacă noi eram cu adevărat preocupaţi de situaţia femeilor, dacă religia era preocupată de aşa ceva, nu rămâneam indiferenţi, când vedeam cum iraniencele pleacă pe capete din ţară şi devin prostituate pentru a-şi câştiga existenţa. Când eram şeful federaţiei, în drum spre Elveţia pentru o reuniune, am făcut o oprire în Emirate. În recepţia hotelului, erau şapte, opt iranience care m-au recunoscut. Când am vorbit cu ele, mi-au zis, deschis, că sunt prostituate acolo, pentru că sărăcia din Iran le-a obligat să aleagă această cale“, şi-a început Dadkan declaraţiile virulente.

Un grup restrâns de iranience a fost pe stadion la meciul cu Irak, disputat în Teheran, în luna ianuarie

„Cum de invocăm religia, Islamul şi profetul, când e în discuţie intrarea femeilor pe stadioane, dar noi nu dăm doi bani pe ele, când problemele sociale le transformă în prostituate? Şi nu doar în afara ţării, ci inclusiv în Mashhad, unde s-a întâmplat această nenorocire! Dar ştiţi ceva? Noi fabricăm aceste probleme, pentru a devia atenţia oamenilor de la adevăratele probleme ale ţării! Cât timp dezbatem noi o chestiune elementară, precum intrarea femeilor pe stadioane, se mai scumpesc nişte produse. Pentru mine, era clar ca lumina zilei, înainte de meci, că femeile nu vor fi lăsate pe stadion. Pentru că acest guvern are nevoie de astfel de poveşti mediatice ca să acopere alte probleme grave ale societăţii“, a afirmat Dadkan.

Revoluţia islamică, la originea unei decizii aberante

Până la Revoluţia islamică din 1979, Iranul era o ţară deschisă, considerată un fel de Statele Unite în Orientul Mijlociu. Apoi, după plecarea şahului şi venirea ayatollah-ului Khomeini (foto) la putere, au fost impuse restricţii religioase demne de epoca de piatră. Printre care interzicerea femeilor pe stadioane, pe motiv că „atmosfera dură, cu injurii şi scandări ofensatoare, nu e una propice pentru ele“. Cu excepţia unor cazuri izolate, timp de 40 de ani, meciurile de fotbal s-au desfăşurat doar cu prezenţa bărbaţilor în tribune. Apoi, după ce FIFA a ameninţat Iranul cu excluderea, în octombrie 2019, s-a disputat primul meci cu femeile pe stadion: Iran - Cambogia 14-0. Doar că, la această întâlnire, au asistat doar femeile, de această dată, bărbaţii fiind excluşi! Ulterior, pandemia a venit ca „mănuşă“ pentru regimul de la Teheran, care a interzis accesul publicului la meciuri, scăpând şi de grija femeilor. În fine, începând din acest an, porţile arenelor s-au redeschis şi un număr limitat de femei au putut asista la partida cu Irak, câştigat cu 1-0, în ianuarie. La Mashhad însă, reprezentantele sexului frumos au fost gonite din nou, regimul punând totul pe seama unor „greşeli organizatorice“.

Mai multe pentru tine:
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Oamenii din Aninoasa trăiesc de aproape 3 ani în containere: „Au zis maxim 3 luni”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Ciucu face bilanțul promisiunilor nerealizate de foștii primari ai Capitalei: „Rușinea e prea mare ca să promit cai verzi pe pereți”
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră