Ionuţ „Capello“ Chirilă s-a întors în Liga I: după aproape trei ani de stat pe bară, antrenorul şi-a găsit echipă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Chirilă

Tehnicianul care s-a lăudat că a vorbit cu Arsene Wenger pentru transferul lui Onduke la Arsenal a fost numit la o formaţie în „moarte clinică“.

ASA Târgu-Mureş a câştigat, etapa trecută, într-un meci oficial după exact trei luni. 

Doar că, la finalul victoriei cu Concordia Chiajna, scor 2-1, şefii clubului au „celebrat“ succesul într-un mod inedit: au forţat plecarea antreonrului Ilie Stan. Acesta a demisionat, sătul de presiunile la care era supus pentru că nu-l juca pe Tiberiu Petriş, fiul sponsorului clubului! 

După câteva zile în care echipa n-a avut antrenor principal, antrenamentul de astăzi a fost condus de Ionuţ Chirilă, potrivit gsp.ro.

Astfel, acesta va sta pe bancă în cele 12 etape rămase din play-out. În acest moment, ASA Târgu-Mureş ocupă ultimul loc cu 9 puncte, fiind la patru puncte de poziţiile 6 şi 5. Prima duce la barajul de „supravieţuire“, iar a doua la rămânerea în Liga I.

Mai multe pentru tine:
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cauza morții medicului Ștefania Szabo, găsită fără viață în Spitalul de Urgență Buzău. Prima ipoteză plauzibilă și reacția Colegiului Medicilor
Încă patru nave suspectate de trafic de droguri, distruse de SUA: 14 persoane ucise, doar una a supraviețuit
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Directorul unei școli s-a stins din viață subit, la 35 de ani. Cutremurător ce mesaj a transmis înainte de moarte: „Lupți pentru 5 minute de viață”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
PSD îl amenință pe Bolojan cu moțiunea de cenzură: „Să plece! Cineva trebuie să își asume”