Ionuţ Badea a făcut analiza: „Suntem limitaţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aseară, Daniel Munteanu l-a scăpat deseori din marcaj pe Bilaşco

După înfrângerea la scor de neprezentare din Ghencea, antrenorul Universităţii, Ionuţ Badea, a recunoscut limitele echipei sale. „U“ Cluj are a doua cea mai slabă apărare din campionat, iar în iarnă Walter vrea să rezolve problemele din defensivă

Tehnicianul Universităţii Cluj, Ionuţ Badea, a declarat, luni, că echipa sa a primit trei goluri meritate, având în vedere modul în care s-a desfăşurat partida cu Steaua, scor 0-3, din etapa a 18-a a Ligii I.„E un scor prea sever, dar cele trei goluri sunt meritate la modul cum s-a desfăşurat jocul. Suferim încă în organizare, avem limite. Este important să formăm un grup pentru consistenţa jocului. Felicit Steaua pentru victorie“, a declarat Badea, imediat după meci.

Deşi Universitatea nu a reuşit să treacă peste „complexul Steaua în Ghencea“, altele sunt marile probleme pe care trebuie să le rezolve conducerea în pauza competiţională care tocmai a început. Echipa a încasat un număr de 33 de goluri şi se află pe penultimul loc în ceea ce priveşte apărarea, doar Sportul Studenţesc având cu un gol mai mult primit.

Acest lucru a dus şi la o clasare îngrijorătoare după 18 etape scurse, deşi în prima jumătate a turului fanii se gândeau chiar la un loc de Europa League. „Studenţii“ sunt primii peste „linie“, având cu două puncte mai mult decât Brăneşti, Pandurii şi Urziceni, aflate pe locuri retrogradabile.

Multe experimente eşuate


În acest sezon, patronul Florian Walter a testat doi antrenori, dar niciunul nu a reuşit să remedieze marile probleme din defensivă. Deşi echipa a înscris 21 de goluri, mai multe decât formaţii clasate peste ea în clasament, fundaşii le-au dat cele mai mari bătăi de cap atât lui Marian Pană, cât şi lui Ionuţ Badea. Dacă ultimului nu i se pot imputa prea multe lucruri, preluând echipa din mers, în urmă cu doar trei săptămâni, predecesorul său nu a reuşit să pună bazele unui compartiment defensiv standard.

Dacă pe postul de fundaş dreapta atât Unguruşan cât şi Buhuş au reprezentat soluţii viabile, majoritatea golurilor au venit de pe partea fundaşilor centrali şi ai celor din banda stângă. Cvirik şi Munteanu au jucat cele mai multe meciuri, dar deseori în centru au apărut Izvoranu, Cenici sau Szilagyi, dintre care doar ultimul a confirmat. Accidentat în această săptămână, va rata, însă, tot returul. În banda stângă, atât Mendy, cât şi Belosevici au dezamăgit, iar în iarnă Walter este decis să aducă cel puţin doi fundaşi pentru a rezolva problemele din acest compartiment.

Mai multe pentru tine:
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Calcule de Război. Este Vladimir Putin un „tigru de hârtie”? Comparație Rusia-NATO, rachetă cu rachetă, tanc cu tanc
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Teste secrete într-o bază americană ultrasecurizată cu o aeronavă misterioasă
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele