Ionel Ganea, sfătuit de preşedinte să-şi facă bagajele, după "U" Cluj - Năvodari 1-1 / Replica "Ganezului"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionel Ganea e ca şi plecat de la U Cluj.

Fără victorie cu "U" Cluj după nouă etape, Ionel Ganea nu mai are nici sprijinul conducerii. Ioan Mărginean, preşedintele echipei, i-a recomandat antrenorului să-şi rezilieze contractul pe cale amiabilă.

Eliminată din Cupa României de o echipă din liga judeţeană, Ripensia Timişoara, "U" Cluj nu se simte bine nici în Liga I. 

După ce toată săptămâna s-a vorbit despre demiterea lui Ganea, în cazul în care nu o va învinge pe Săgeata, nici egalul nu pare că-l ajută pe fostul internaţional. 

Oaspeţii au deschis scorul în startul partidei de la Cluj, prima din etapa a noua, dintr-un penalty transformat de Dinu (5), dar "U" a revenit în partea secundă. "Alb-negrii" au reuşit egalarea, după o lovitură de cap reuşită de Szilagyi (52), după o lovitură liberă executată de Cristocea. 

S-a încheiat 1-1, dar rezultatul nu-i ajută prea mult pe clujeni, care rămân pe penultimul loc în clasament, cu 3 puncte, două peste Corona (şi un meci în plus). 

Mărginean: "E nevoie de un şoc la echipă. Suntem în comă"

La finalul partidei, Ioan Mărginean, preşedintele lui "U" Cluj, a spus că speră ca sâmbătă Ganea să-şi rezilieze contractul pe cale amiabilă. 

"Suntem în comă, avem nevoie de perfuzii. Ceva nu merge. Avem două variante. Să schimbăm toată echipa sau antrenorul. Este nevoie de un şoc la echipă. Punct. O dată ne-a mers, acum nu ne-a mai mers. Eu sunt convins că Ionel Ganea este un om raţional şi ştie că "U" Cluj nu este ultima echipă din lume pe care o poate întâlni. Sper ca noaptea să fie un sfetnic bun pentru prietenul meu, Ionel Ganea, şi mâine să ne despărţim pe cale amiabilă", a spus Ioan Mărginean, la Digi Sport. 

Potrivit informaţiilor din presa sportivă, Ionel Ganea ar avea o clauză de 100.000 de euro stipulată în contract, în caz că este demis. Cum "U" Cluj este un club aflat în insolvenţă, deciziile financiare sunt la mâna administratorului judiciar.

"Dacă administratorul judiciar nu vrea să-l dea pe Ganea afară, eu pun problema altfel: pentru ce pot ne batem noi ca să ne facem iar buget? Acea clauză din contractul lui Ionel Ganea a fost pusă foarte bine, pentru că noi respectăm oamenii! Dar eu nu cred că la Ionel Ganea este vorba de bani, altfel nu venea pentru 2.000 de euro pe lună, în iarnă, când l-am adus la echipă", a mai spus Mărginean.

Oricum, preşedintele lui "U" a mai anunţat că acea clauză de 100.000 de euro nu e validă, pentru că nu a fost aprobată de creditorii clubului, la masa credală.

Vineri seară, după meci, Ionel Ganea n-a lăsat impresia că ar vrea să-şi dea demisia sau să solicite rezilierea contractului. "Nu ştiu despre faptul că aş putea fi schimbat. Eu am un contract în derulare. De ceva timp se fac însă presiuni, mi s-a fabricat prin presă un contract pe care eu nu-l am. Pe mine nu mă afectează, pentru că asta e viaţa antrenorului, vine şi plecă, dar jucători sunt afectaţi”, a spus Ionel Ganea, la Digi Sport. 

Ganea nu vrea să plece

Sâmbătă, Ganea şi-a clarificat poziţia. A anunţat că nu-şi dă demisia şi că preşedintele Mărginean ar trebui să-şi asume şi el o parte din responsabilitatea rezultatelor proaste din acest start de sezon. 

“Să vină să discute dacă e bărbat. Nu va veni însă. El vorbeşte doar prin presă. De o lună de zile sunt hărţuit în mod repetat de domnul Mărginean, prin tot felul de metode. Nu voi pleca. Există un contract pe care l-am discutat cu el, l-am semnat amândoi şi trebuie să-l respecte. Eu n-am vrut să rămân, dar s-a rugat de mine. Mi-a spus că fără mine nu rămâne, dar el nu-şi asumă nicio responsabilitate. Tot ce am făcut, am făcut de comun acord. Mi s-a cerut să mă bazez pe jucători tineri şi asta am făcut. Mi-a adus jucători la echipă. Am vrut să-l aduc pe Janos Szekely şi mi-a spus că strică atmosfera din vestiar. Acum nu-şi asumă nimic”, a declarat Ganea, pentru Prosport

Universitatea Cluj - Săgeata Năvodari 1-1

Universitatea Cluj: Veselovsky - Takacs, Szilagyi, Abrudan, Mendy - Bucşă - Rilke, Cristocea (Balde '75), Târnăcop, Borza (Dedu '86) - Ene (Lemnaru '54). Antrenor: Ionel Ganea

Săgeata Năvodari: Panagopoulos - Peteleu, Mera, Munteanu, Filip - Vezan (Muzac '67), N'Doye - Florean, V. Dinu (Lupu '84), Tigoianu (Sorian '54) - M. Roman. Antrenor: Tibor Selymes

Arbitri: Sebastian Colţescu - Valentin Avram, Stelian Slabu

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă