Ion Ţiriac şi Ilie Năstase, criticaţi pentru comentariile făcute la adresa Simonei Halep

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep, cel mai bine clasată româncă în ierarhia mondială a tenisului feminin FOTO Reuters

Ion Ţiriac şi Ilie Năstase au fost atacaţi verbal de Ruxandra Dragomir, înaintea meciului pe care Simona Halep îl va disputa în cadrul penultimului act de la Wimbledon.

Fosta jucătoare de tenis a criticat comentariile pe care Ion Ţiriac şi Ilie Năstase le-au avut, de-a lungul timpului, la adresa Simonei Halep, cei doi criticând-o uneori pe numărul trei WTA. „Probabil nu se aşteptau ca cineva din România să depăşească această barieră absolută. Simona Halep a demonstrat că se poate şi i-a luat prin surprindere, deşi nu a beneficiat de niciun sprijin financiar, în afara de cel al familiei. Ei nu au văzut dincolo de neprevăzut, aşa cum eu am vazut potenţialul acestor fete când eram căpitanul echipei de Fed Cup. 

VIDEO Ducesa de Cambridge şi prinţul William au aplaudat evoluţia lui Halep cu Lisicki

România are o generaţie extraordinară. Când eram preşedintele Federaţiei, am spus că e timpul să investim în tenis, pentru că am văzut că există valoare şi potenţial. Puteau să facă mai mult cei doi, cu siguranţă da! Dacă stăm să ne gândim, până să vin eu presedinte la Federaţie, în 2009, nici nu aveam turneu de fete în România! Erau doar turnee de 10 mii de dolari, iar după ce am venit am adus unul de 100 de mii. Din fericire, se pare că acum vom avea un turneu WTA, ceea ce va fi foarte bine“, a declarat Ruxandra Dragomir potrivit ziare.com.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Simona Halep este în semifinalele de la Wimbledon! Românca a învins-o pe Sabine Lisicki

Adversara lui Halep în semifinalele de la Wimbledon: revelaţia Eugenie Bouchard

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat