Ion Ţiriac a devenit impresarul lui Lucas Pouille, locul 15 ATP, unul dintre cei mai buni tenismeni francezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Ţiriac se va ocupa de cariera tenismenului Lucas Pouille, 22 de ani, locul 15 ATP, unul dintre cei mai buni jucători francezi, scrie news.ro.

Ion Ţiriac şi colaboratorul său apropiat francezul Gerard Tsobanian, directorul turneelor de la Madrid şi Geneva, se vor ocupa de cariera tenismenului Lucas Pouille, 22 de ani, locul 15 ATP, unul dintre cei mai buni jucători francezi.

"Ion Ţiriac şi Gerard Tsobanian au condus cu succes carierele unor campioni faimoşi ca Boris Becker, Goran Ivanisevici şi Marat Safin, şi sunt bucuros şi încrezător că mă vor ajuta şi mă vor sfătui la cel mai înalt nivel în următorii ani, pentru a atinge cele mai bune obiective", a anunţat jucătorul, într-un comunicat.

Potrivit Le Parisien, obiectivul tenismenului este de a ajunge în Top 10 ATP şi de a câştiga turnee de Grand Slam.

"Am luat cea mai bună decizie pentru mine. O relaţie de încredere de lungă durată cu o echipă care se va concentra numai asupra mea, pentru a ajunge cât mai sus posibil. Ion şi Gerard ştiu cum să facă asta. Îmi place modul în care au lucrat cu marii lor campioni. Am încredere în modul în care mă vor conduce pe teren şi în afara lui. Mă vor ajuta să fiu mai bine organizat. Vreau să-mi dezvolt imaginea şi să fiu mai bine cunoscut pe plan internaţional", a adăugat Pouille, finalist la BRD Năstase Ţiriac Open.

Lucas Pouille a colaborat până de curând cu impresarul italian Ugo Colombini. El este al treilea francez din ierarhia ATP, după Gael Monfils (7) şi Jo-Wilfried Tsonga (12). În palmaresul său figurează un titlu la Metz şi o finală, la Bucureşti, ambele în acest an. Pouille a câştigat aproape 2,5 milioane de dolari premii din tenis.

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”