Ioan Becali anunţă apocalipsa la Dinamo: „Unul din marile blufuri ale fotbalului românesc din ultimii 60-80 de ani”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul impresar Ioan Becali a declarat, la ProX, că investitorii care au preluat clubul Dinamo de la Ionuţ Negoiţă sunt iresponsabili şi că, foarte probabil, aceştia urmează să părăsească gruparea.

"Eu n-am spus niciodată că totul e în regulă, am spus doar că persoana cu care vorbesc, Juan Melero, e serioasă. El nu fost niciodată acolo, doar coordona, era în spate, l-a lansat pe acest Pablo Cortacero. A fost trimis ca o lance Cortacero. Dintre cei spanioli, doar Rufo e priceput, ştie ce vrea. 

Când Melero a văzut că racheta lui (n.r. Pablo Cortacero) nu execută exact ordinele, s-a dat la o parte. El l-a convins şi pe Contra să vină la Dinamo, Contra îl ştia pe Juan Melero de la Getafe. Din ultimele discuţii pe care le-am avut, el s-a retras, Melero, şi l-a minţit şi pe Contra să stea calm, dar racheta lansată a întâlnit nori deşi.

E unul dintre cele mai mari blufuri din fotbalul românesc din ultimii 80 de ani. O să plece toţi de la Dinamo, nu ştiu ce va face echipa, poate o să se unească cu a lui Badea. Poate vor veni suporterii din nou. 99%, părerea mea, spaniolii nu vor continua", a spus Becali.

Fostul impresar a criticat şi transferurile dinamoviştilor şi spune că fotbaliştii veniţi nu îşi merită banii. "Păi jucătorii ăştia spanioli dacă erau atât de buni jucau în Divizia B spaniolă, unde luau aceiaşi bani. Eu îl am pe Paşcanu în divizia a doua spaniolă, care ia 18.000 de euro. Fondul de salarii este (n.r. - la Dinamo) de 480.000 de euro pe lună, plus celelalte cheltuieli ajunge la 6-700.000 de euro. (n.r. - la Dinamo) E o chestiune de oameni iresponsabili. Au venit acţionarii majoritari cu nişte pistoale neîncărcate, fără gloanţe şi ei acum nu mai apar", a declarat Becali, la ProX.

FC Dinamo a anunţat, la 13 august, că are un nou acţionar majoritar, şi anume compania Benel International SA, reprezentată de Pablo Cortacero.

Campania de transferuri fără precedent realizată de clubul din Ştefan cel Mare după schimbarea acţionarului principal, prin care au fost adus 14 fotbalişti, unii dintre ei cu CV-uri excelente, nu a venit şi cu rezultate sportive pe măsură. „Câinii“ au ajuns la patru eşecuri consecutive în Liga 1 şi ocupă antepenultimul loc în clasament

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”