INTERVIU Kinda Geza, snowboarder care va reprezenta România la JO de iarnă de la Soci: „Vreau să arăt că existăm în sportul ăsta“

La Jocurile Olimpice de iarnă, la Soci, în premieră, vom avea un concurent la o disciplină care face furori pe plan mondial, dar care la noi e abia în faza de dezvoltare.

Sportul a moştenit nedreptatea care există, în general, în viaţă. Ştim totul despre o grămadă de fotbalişti mediocri din Liga I şi prea puţin despre cei care fac performanţă în alte sporturi. În februarie, vor începe Jocurile Olimpice de iarnă, însă atleţii care vor forma lotul României se pregătesc de competiţie în anonimat total. Unul dintre ei e Kinda Geza, harghiteanul de 29 de ani care se poate lăuda cu o performanţă istorică: la Soci, el va fi primul snowboarder român, care va participa la o ediţie a JO.

„Weekend Adevărul“: De ce s-ar apuca cineva de snowboarding în România? E un sport mai puţin cunoscut, foarte puţin mediatizat şi nici nu-ţi aduce vreun câştig financiar deosebit.

Kinda Geza: Nu m-am apucat de snowboarding ca să-mi câştig existenţa din el şi nici nu mi-am făcut speranţe că voi deveni faimos. Practic snowboarding-ul pentru că îmi place sentimentul de a fi pe placă. Eşti în natură, savurezi peisajele fantastice şi respiri aer curat. Să nu mai vorbim de faptul că snowboarding-ul practicat la nivel de pro îţi dă un sentiment supranatural. Poţi să te dai pe placă lejer cu 80 de kilometri la oră, să intri între copaci pe o pantă abruptă, să sari stănci sau trambuline destul de mari, fără nicio problemă.

Eşti un snowboarder profesionist? Adică sportul ăsta e singura ta preocupare?

Da! Sunt un snowboarder profesionist şi mă simt foarte norocos că pot spune asta. Mă pot considera un norocos pentru că stilul meu de viaţă, în calitate de snowboarder, nu necesită atât de mulţi bani precum în cazul unui fotbalist. Nu pot să zic că nu fac nimic pe lângă, pentru că mă ocup şi cu organizarea evenimentelor de snowboarding.

Programul tău de pregătire în ce constă?

Antrenamentul în cazul snowboarding-ului sau în cazul skiing-ului e mult mai complicat decât la gimnastică, de exemplu, deoarece natura acestor sporturi nu-ţi permite să te pregăteşti într-o sală de sport. Trebuie să mergi pe munte, pe pârtii sau în parcuri special amenajate pentru snowboarding. O zi de antrenament e condiţionată de o mulţime de factori care nu stau în puterea noastră de a-i schimba. Vremea e prietenul nostru, dar în acelaşi timp şi duşmanul nostru. Dacă afară e ceaţă, ceea ce de multe ori se întâmplă la munte, nu ne putem antrena la intensitate maximă Aceeaşi situaţie e şi în cazul vântului sau în cazul gheţii, aşa că, de obicei, stăm mai multe săptămâni în cantanoment. În zilele în care vremea nu ne lasă să ne dăm pe pârtii, facem antrenamente de forţă în sală şi diverse exerciţii specifice snowboarding-ului.

Ai participat în multe concursuri ca să iei puncte, care să te califice la Jocurile Olimpice. Apoi, trebuie să te deplasezi la Soci. Deci, ai nevoie de bani pentru călătorii, pregătire, echipament. Ministerul Tineretului şi Sportului te finanţează cu vreo sumă?

Da, am mare noroc cu ajutorul pe care Federaţia Română de Ski, Comitetul Olimpic şi Biathlon mi-l oferă. Fără ajutorul lor, participarea şi calificarea mea la Olimpiadă erau imposibile. Totodată, aş vrea să le mulţumesc pentru ajutorul acordat şi sponosorilor mei, Burn energy drink, Burton, Primăria Miercurea Ciuc şi Consiliul Harghita.

După participarea la Jocurile Olimpice, tu, personal, pe lângă glorie, cu ce te alegi?

Nu cred că o să rămân cu bani, poate dacă câştig Olimpiada (râde), însă participarea mea la Olimpiada n-are drept ţel câştigarea acesteia. Adevăratul meu scop e de a arăta o evoluţie în sportul ăsta în România şi, totodată, să încerc să fac cât mai cunoscut snowboarding-ul în ţara noastră.

Cu câţi snowboarderi te vei bate la Soci? Care e obiectivul tău acolo, în condiţiile în care de medalie bănuiesc că nu poate fi vorba?

Ai bănuit bine! Poate peste patru ani, la următoarele Jocuri Olimpice, se va pune problema de medalie. Eu particip la proba de boardercross, iar la această probă se califică 40 de snowboarderi, care se bat pentru medalia Jocurilor Olimpice.

„Fotbalul e mai periculos decât snowboarding“

Câte rupturi şi fracturi ai avut de când te-ai apucat de acest sport?

În 15 ani de când mă dau pe placă, n-am avut nicio fractură. Totuşi, am avut un mic incident care m-a ţinut departe de placă un sezon întreg. Am avut o problemă la genunchi, m-am lovit la o trambulină gigantică de 30 de metri în Canada. S-a întâmplat să aterizez în plat şi să mi se rupă cartilagiul.

Nu eşti dezamăgit că, în ciuda rezultatelor tale, eşti mult mai puţin mediatizat decât un fotbalist mediocru din Liga I?

Nu mă interesează aşa de mult partea cu mediatizarea mea şi niciodată nu mi-am făcut probleme cu privire la asta. Cred doar că sportul românesc ar fi mult mai colorat dacă, din când în când, s-ar acorda o atenţie mai mare unor sporturi, precum snowboarding-ul sau skiing-ul. Măcar un sfert din cât de mult e mediatizat fotbalul, spre exemplu.

Vezi asta ca pe o nedreptate?

Nu mă deranjează absolut deloc. Majoritatea oamenilor merg la meciuri de fotbal şi nu la concursuri de snowboarding la munte unde e frig (râde). Cred totuşi că, dacă le arătăm oamenilor că mai există şi alte tipuri de sport, poate o să le încerce şi, în cel mai fericit caz, să le placă. Mai mult decât atât, cred că dacă ai alături de tine un instructor bun, care să te înveţe baza snowboarding-ului în trei zile, nu o să regreţi faptul că ţi-ai dedicat acele trei zile pentu a încerca un sport nou. Poate într-o duminică o să alegi sa-ţi petreci timpul pe o pârtie, la munte, decât pe canapeaua din faţa televizorului, uitându-te la un meci de fotbal.

Ai fost vreodată pe stadion? Ţii cu vreo echipă de fotbal de la noi?

Nu practic fotbalul, îl consider un sport foarte periculos. Am avut ocazia să văd mulţi oameni cu picioarele rupte din cauza fotbalului, iar pe mine nu mă încântă ideea de a avea un picior rupt sau lovit. N-am o echipă favorită, cum n-am niciun snowboarder favorit. Mă uit la meciuri importante de fotbal, cum ar fi o finală de Liga Campionilor sau o finală de la Mondiale. Asta dacă n-am altceva mai bun de făcut.