Interviu cu Ion Crăciunescu: "Arbitrajul românesc e condus la fără frecvenţă. Nu credeam că o să spun asta vreodată, dar îl regret pe Mircea Sandu"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Crăciunescu e de părere că grecul Kyros Vassars, şeful arbitrilor români, are o slujbă de vis: 8.500 de euro pe lună şi prezenţe ocazionale în România.

Liga I s-a reluat şi odată cu ea şi greşelile de arbitraj. Ultimul derby „compromis” a fost cea dintre CSU Craiova şi FCSB, în care arbitrul Marius Avram nu a acordat un penalty Stelei, iar tuşierul Ovidiu Artene a oprit o fază iminentă de gol pentru un ofsaid inexistent la Adi Popa.

Domnule Crăciunescu, cum vi se pare arbitrajul din Liga I?
Cu foarte multe greşeli, unele dintre ele atât de mari, atât de flagrante... Vă spun ceva, nu cred că putem să avem competitor pe plan mondial, suntem singura ţară din lume care are un preşedinte de arbitri din străinătate. Au mai fost supervizori, instructori, dar niciodată un preşedinte de arbitri străin.
Şi ce e rău în asta?
E rău pentru că acest domn Kyros Vassaras încasează 8500 de euro, plus cheltuieli, transport, masă casă, şi vine în ţară accidental. E preşedinte de arbitri la fără frecvenţă. În plus, există oameni în Comisia Centrală a Arbitrilor care nu au ce căuta acolo.
De exemplu?
De exemplu, Alexandru Deaconu. Ce a făcut el pentru arbitrajul românesc în afară de faptul că a luat o brichetă în cap, a oprit meciul, şi a primit o decoraţie din partea preşedintelui pentru asta? Nu e vina lor că sunt acolo, ci a preşedintelui FRF, acest Răzvan Burleanu.
Aţi fost în război cu Mircea Sandu, nici Burleanu nu e bun?
Să vă spun ceva, Răzvan Burleanu este singura persoană care m-a făcut să-l regret pe Mircea Sandu, şi îl regret sincer. Iar eu cu Mircea Sandu am fost în opoziţie mai bine de 20 de ani, mai exact din 1991 când m-a oprit de la o deplasare la Campionatele Mondiale Universitare şi l-a trimis pe Dan Petrescu „Fibră”.
Concret, ce vă deranjează la Burleanu?
Pentru că îl văd foarte des la televizor, cred că e ţelul domniei sale, şi nu spune nimic, concret, dar absolut nimic. Pentru că a spus să aşteptăm returul pentru a vedea schimbări în arbitraj, a început returul şi n-am văzut nimic. Pentru că într-un an nu a realizat nimic din ce a promis, au fost doar vorbe goale, şi pentru că în acest an s-au petrecut lucruri inimaginabile în arbitraj.
La ce vă referiţi?
Printre altele, la aşa-zisa pedepsire a lui Istvan Kovacs cu cinci etape, după ce a făcut ce a făcut la meciul dintre ASA Târgu Mureş şi Steaua. La asemenea arbitraje, mă gândesc la o vorbă a mentorului meu George N. Gherghe: „Domnilor, când văd aşa ceva, eu am dreptul să mă gândesc la orice, dar la orice!
Arbitrajul de la Craiova - Steaua cum îl apreciaţi?
Vă spun doar atât, nu există în Europa un arbitru de talia lui Marius Avram. E mic!

Cine e Kyros Vassaras

În vârstă de 49 de ani, fostul arbitru grec Kyros Vassaras a fost numit la şefia CCA (Comisia Centrală a Arbitrilor) în luna august a anului trecut. Presa l-a „reperat” pentru prima dată în tribune, la un meci, abia în etapa a 14-a, cu ocazia partidei Rapid – Ceahlăul.  „Nu sunt mulţumit de arbitraje, aştept un raport”, spunea preşedintele Răzvan Burleanu la încheierea turului. În raportul aşteptat, Vassaras a menţionat că peste 80 la sută din meciurile din Liga I au avut parte de arbtiraje bune.

Răzvan Burleanu nu a dorit să comenteze afirmaţiile lui Ion Crăciunescu

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Mesajul rar al Prințului Louis! Băiatul cel mic al lui Kate Middleton a surprins cu scrisul de mână la concertul de colinde
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi