Înotătorii americani care şi-au făcut ţara de râs la Rio, simulând un jaf: „Cerem iertare gazdelor şi poporului brazilian“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înotătorii americani Gunnar Bentz şi Jack Conger au părăsit, joi, Rio, în timp ce colegii lor Ryan Lochte şi James Feigen ar putea fi acuzaţi de mărturie mincinoasă, după ce poliţia a demonstrat că nu au fost victimele unui jaf armat, aşa cum pretinseseră.

Potrivit avocatului lui Bentz şi Conger, aceştia nu pot fi acuzaţi de mărturie mincinoasă deoarece ei nu au dat declaraţii din care să reiasă că au fost jefuiţi. Ei nu au nicio legătură cu ce au susţinut Lochte şi Feigen, a adăugat avocatul. Astfel, Bentz şi Conger au fost lăsaţi să plece, în timp ce Feigen a rămas în Brazilia. Acesta din urmă riscă să fie acuzat de mărturie mincinoasă, la fel şi Lochte, care a revenit luni în SUA.

Miercuri, Gunnar Bentz şi Jack Conger au fost opriţi de poliţia braziliană să se îmbarce în avionul cu care urmau să revină în SUA de la Rio, pentru a da declaraţii cu privire la presupusul jaf. Feigen, care avea bilete la acelaşi zbor, nu a fost găsit, iar Lochte a plecat, luni, din Brazilia, a relatat News.ro.  

Comitetul Olimpic al SUA (USOC) a dat publicităţii un comunicat, în care consideră drept inacceptabil comportamentul celor patru înotători care au minţit că au fost jefuiţi, cerând iertare gazdelor JO de la Rio şi poporului brazilian pentru acest incident. "Comportamentul acestor sportivi este inacceptabil şi nu reprezintă valorile echipei SUA sau conduita marii majorităţi a membrilor ei. Vom revedea cazul şi potenţialele consecinţe pentru sportivi când ne vom întoarce în SUA. Cerem iertare gazdelor noastre de la Rio şi oamenilor din Brazilia pentru acest episod dureros care a abătut atenţia în mijlocul a ceea ce ar trebui să fie pe bună dreptate celebrarea excelenţei", se arată în comunicatul şefului USOC, Scott Blackmun.

"Cei doi înotători (Gunnar Bentz şi Jack Conger) au dat declaraţii autorităţilor locale cu privire la incidentul raportat duminică, 14 august. Paşapoartele lor au fost eliberate şi ei au plecat de la Rio. După ce a dat o declaraţie la începutul acestei săptămâni, un al treilea înotător (James Feigen) şi-a schimbat mărturia şi sperăm să i se elibereze paşaportul cât mai curând posibil. Acţionând în colaborare cu Consulatul SUA din Rio, am coordonat cooperarea sportivilor cu autorităţile locale şi le-am asigurat securitatea în acest proces, dar nu am văzut declaraţiile date de Bentz şi Conger. Totuşi, am înţeles că ei au descris evenimentele pe care mulţi le-au văzut după ce au fost date publicităţii înregistrările camerelelor de supraveghere. Aşa cum am înţeles, cei patru sportivi (Bentz, Conger, Feigen şi Ryan Lochte) au părăsit Casa Franţei dimineaţa devreme, în 14 august, cu un taxi şi s-au îndreptat spre Satul Olimpic. S-au oprit la o benzinărie pentru a folosi toaleta, unde unul dintre sportivi a comis un act de vandalism. O ceartă a umat între sportivi şi doi membri ai personalului de securitate, care şi-au arătat armele. Sportivilor li s-a cerut o plată şi, odată efectuată, li s-a permis să plece", se mai arată în comunicatul Comitetului Olimpic al SUA.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG