Înot: Phelps domină naţionalele SUA, dar e departe de forma de la Mondiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La prima sa competiţie după Mondialele de anul trecut de la Roma, starul înotului mondial Michael Phelps a cucerit două medalii de aur la naţionalele Statelor Unite, la 200 de metri liber şi la 200 de metri fluture.

„Glonţul din Baltimore" a reuşit o nouă cursă de senzaţie la 200 de metri liber, acolo unde l-a avut ca principal adversar pe rivalul său Ryan Lochte. Phelps a încheiat cu 1:45.61, urmat la doar 17 sutimi de secundă de Lochte, ambele rezultate fiind, în ordine, cele mai bune la nivel mondial în acest an.

„Încă nu sunt atât de rapid pe cât aş vrea să fiu, dar totul este în regulă", a declarat Phelps care are un sezon inconstant după ce de-a lungul anului a avut mai multe vacanţe prelungite.

Forma sa fizică precară s-a văzut în cursa de 200 de metri fluture, unde, deşi a câştigat, a înregistrat un timp cu 4,49 de secunde sub recordul mondial pe care l-a stabilit la Roma anul trecut.

„Nu sunt în cea mai bună formă pentru a concura în două curse în aceeaşi zi. La fluture a fost dezastru, n-am avut ritm, am avut probleme la întoarceri, cred că e cea mai slabă cursă pe care am realizat-o în carieră", a mai spus omul care a câştigat 14 medalii olimpice de aur şi 22 de titluri mondiale.

La 200 de metri fluture nimeni nu a putut profita de cursa slabă a lui Phelps, acesta conducând pe tot parcursul şi încheind cu 1:56.00, urmat de Mark Dylla cu 1:57.08.

Odată cu victoria de la fluture, Michael Phelps a mai doborât un record, cel al titlurilor naţionale individuale, adunând în cariera sa 49 de succese, cu unul mai mult decât Tracy Caulkins.

Înotătorul american a recunoscut că lipsa motivaţiei a făcut ca în acest să înregistreze şi câteva insuccese, cum ar fi curse pierdute la nivel naţional, în Colorado şi North Carolina, în luna mai, precum şi la Openul Parisului, în iunie. În Franţa Phelps a terminat al treilea la 200 de metri liber şi ultimul la 100 de metri liber.

Vezi aici cursa de 100 de metri fluture de la Mondialele de la Roma: Phelps vs. Cavic

„Am jucat golf, am dormit sau pur şi simplu am stat acasă fără să fac nimic. Am fost leneş", a spus zâmbind „Glonţul din Baltimore". „Am vrut să-mi limpezesc mintea înainte de a fi gata pentru următorii doi ani", a mai spus sportivul, al cărui ţel principal este o altă salbă de medalii la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012.

Antrenorul său, Bob Bowman, cunoscut pentru duritatea programelor de pregătire, trece cu vederea perioada mai slabă a lui Phelps. „Sincer, nu-mi pasă. După ce timp de un deceniu ai fost în fiecare zi în bazin probabil că îţi doreşti puţină relaxare în programul tău", a spus Bowman. „Problemele apar atunci când trebuie să le explic tinerilor înotători cu care lucrez de ce idolul lor nu vine la antrenamente", a mai spus râzând cel care îl pregăteşte pe Phelps de la 12 ani.

Informaţii publicate de New York Times au fost folosite la realizarea acestui material.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă