INCREDIBIL Tricolorii nu mai vor să joace în România! VEZI MOTIVUL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Selecţionerul Victor Piţurcă nu ştia în momentul în care se afla în faţa reprezentanţiilor mass-media că amicalul cu Grecia a fost anulat. Piţurcă spera ca meciul să se dispute, mai ales că elenii au o trupă puternică, dar a şi spus că există mai multe variante de rezervă. „Trebuie să jucăm două amicale“. Apoi, selecţionerul a spus că meciul cu Grecia s-ar fi putut disputa la Bucureşti, dar noi am fost cei care am re

„Marius Niculae este un atacant lent, nu a intrat în strategia mea“

Piţurcă are mare încredere în aceste două amicale ale reprezentativei noastre din acest final de an. El a explicat mai întâi cum a făcut selecţia pentru amicalul cu Belgia, de vineri de la Liege, singurul amical concret din acest moment al tricolorilor. „Ne-am propus ca la echipa naţională să vină jucătorii care joacă cel puţin două meciuri la echipele de club în luna dinaintea convocării. De aceea am renunţat la Pantilimon, chiar şi la Mutu, Raţ era în aceeaşi situaţie dacă nu evolua în etapa din weekendul trecut. În schimb, l-am adus pe Tătăruşanu, care revine după accidentare şi are un singur meci, dar el este portar avea nevoie de continuitate, să crească fizic şi moral. Şi Bălgrădean şi Lung jr sunt buni, dar deocamdată mai au de aştreptat până să apere la echipa naţională. Cât despre Marius Niculae, ca să evit din start o întrebare a voastră, nu l-am luat pentru că aşa am făcut strategia, aveam nevoie de jucători de viteză, el e mai lent, dar e un atacant la care ţin şi pe care îl voi avea în vedere în viitor.“, a spus Piţurcă.

„Voi, jurnaliştii, sunteţi vinovaţi pentru scandalurile din fotbalul românesc. Îi daţi dreptate lui Mititelu“

Cum Piţurcă nu ştia că amicalul cu Grecia a fost anulat, el tot încerca să explice presei motivul pentru care nu s-a găsit un loc de disputare al acestui meci. „Noi vrem să jucăm cu ei, grecii - la fel, deci sigur vom găsi o soluţie“, a spus Piţi. Chestionat în legătură cu oportunitatea ca acest amical să se fi disputat în România, Piţurcă a făcut o declaraţie surprinzătoare: „La început s-a pus o astfel de discuţie, grecii erau e acord, dar n-am mai vrut noi din cauza atmosferei existente acum în fotbalul românesc, din cauza scandalurilor, şi a acţiunilor întreprinse de DNA. Nu vrem să jucăm în România şi să auzim înjurături din tribune“.

Piţurcă a dat apoi vina pe presă pentru tot haosul care domneşte sportul-rege de la noi: „O ţineţi şnur numai cu scandaluri în emisiunile sportive, cu DNA-ul, îi daţi dreptate lui Mititelu, voi sunteti vinovaţi pentru toate aceste scandaluri. De aceea şi suporterii reacţionează aşa. Pâi, unde aţi mai văzut voi suporterii să înjure? În ţările civilizate, dacă unul înjură este dus frumos la secţie, i se aplică o amendă usturătoare şi apoi a doua oară nu mai face. În schimb, la noi fiecare face ce vrea“.

„Regret că nu l-am chemat pe Nicoliţă“

Sesizând că declaraţia sa ar putea declanşa un nou scandal, Piţurcă a încercat să dreagă busuoicul şi a întors-o ca la Ploieşti. „Acum să nu scrieţi că tricolorii nu mai vor să joace în România. Noi am vrut să jucăm la ei, dar ne-au refuzat din cauza problemelor pe care le au acolo.  De fapt, grecii au vrut ca amicalul să se dispute în Germania pentru că acolo este o mare comunitate de greci, dar nu s-a putut“.

Piţurcă a fost la fel de confuz şi când a fost întrebat dacă pe viitor această nouă regulă a sa, cu douaă meciuri jucate în luna dinaintea convocării, se va aplica şi-n cazul stranierilor. „Acum dacă din lista mea de atacanţi, vor fi mai mulţi cu probleme, ce să fac, să nu-i mai convoc? Vom vedea. Oricum, mă bazez pe Mutu, chiar dacă are o vârstă, poate că peste un an nu va mai fi la naţională. Din acest motiv i-am luat pe Chipciu, pe Varga. Torje mai are până se va impune în fotbalul italian".

Selecţionerul are şi un regret. Că nu l-a convocat pe Nicoliţă. „Dacă ştiam că joacă titular aseară, l-aş fi chemat şi pe Bănel Nicoliţă. E bine că a şi marcat, e important pentru naţională“.

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor