Imaginea zilei la Transylvania Open: Cum a fost surprins antrenorul unei jucătoare în tribune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Philippe Dehaes, antrenor de tenis

Competiţia găzduită de Cluj face înconjurul lumii, nu doar datorită partidelor de pe tabloul principal, dar şi pentru că organizatorii au creat un canal de Twitter, actualizat în permanenţă, cu imagini simpatice.

Transylvania Open (25-31 octombrie) e cel mai puternic turneu de tenis găzduit de România, în ultimii ani. Iar organizatorii au făcut până acum o treabă impecabilă. Din toate punctele de vedere, inclusiv în ceea ce priveşte mediatizarea evenimentului.

O dovadă în acest sens e faptul că, în fiecare oră, pagina de Twitter a întrecerii oferă fotografii şi filmări interesante. De pildă, deja s-a viralizat modul în care Jaqueline Cristian (23 de ani, 105 WTA) şi-a făcut intrarea pe teren pentru duelul cu Kaja Juvan (Slovenia, 20 de ani, 98 WTA). 

Pe lângă momentul spectaculos oferit de Jaqueline, acest meci a mai furnizat o imagine inedită. Concret, antrenorul sportivei din Slovenia, Philippe Dehaes, a fost surprins, citind o carte în tribune! 

VEZI FOTOGRAFIA CU ANTRENORUL LUI KAJA JUVAN

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare