Imagine rară cu Dan Petrescu abia scăpat din lagărul comunist. A făcut parte dintr-o gașcă de „nemernici fără glorie”

0
Publicat:

La sfârșitul primăverii anului 1991, Foggia lui Zdenek Zeman a aterizat nu de pe Lună, ci chiar mai departe - din sudul Italiei - direct în Serie A”, scrie admirativ presa publicația italiană „La Gazzetta dello Sport” în debutul unui articol care își propune să prezinte traiectoria fulminantă a unei echipe mici, Foggia. Titlul materialului este sugestiv: „Nemernicii fără glorie” care au făcut revoluția în Zemanlandia”.

Dan Petrescu este multiplu campion, ca antrenor, cu CFR Cluj

Între 1991 și 1994, Foggia, trupă condusă la acea vreme de antrenorul ceh Zdenek Zeman, a evoluat în Serie A, care la vremea respectivă era considerat cel mai puternic campionat de fotbal din Europa, și, implicit, din lume.

„A reprezentat una dintre cele mai rare și mai fericite anomalii pe care le-a produs vreodată fotbalul italian”, adaugă cotidianul roz despre „gașca nebună” de la Foggia.

Parte din acest miracol a fost românul Dan Petrescu, care în perioada 1991-1993 a jucat sub biciul durului Zeman.

Zeman fuma la foc automat

Italienii au făcut cunoștință cu ofensivul apărător dreapta român în anul 1989, la finala de coșmar din Cupa Campionilor Europeni, Steaua - AC Milan 0-4. „Bursucul” s-a accidentat și a fost nevoit să sară peste Coppa del Mondo 1990. Transferul în Serie A a avut loc un an mai târziu.

Trecut de la Steaua la Foggia, Petrescu a avut un șoc, când a dat de Zeman. „Îi conducea un antrenor care fuma două pachete de Marlboro pe zi, cu un profil de șaman, un zâmbet viclean, tăceri foarte lungi și propoziții trunchiate”, este prezentarea italienilor pentru „magului” Zeman, tehnician care ulterior avea să acuze dopajul practicat de Juventus Torino.

Publicația peninsulară a ilustrat materialul despre Foggia cu o fotografie în care apare și Dan Petrescu. Imaginea a fost surprinsă la mijlocul terenului, înaintea unei partide de campionat. Pozele din acele vremuri sunt extrem de rare.

Dan Petrescu, primul din stâng, rândul de sus FOTO gazzetta.it

Făcea foamea cu cehul cel dur

Dan Petrescu nu l-a uitat pe Zdenek Zeman nici după ce s-a întors în România, devenind la rândul lui antrenor de succes. Tehnicianul, care acum are 77 de ani și a lucrat ultima oară la Pescara (2024), era adeptul ședințelor de pregătire fizice prelungite, ceea ce l-a surprins pe fostul internațional român.

Acesta recunoaște, însă, că antrenamentele spartane au dat roade și că pregătirea fizică l-a ajutat foarte mult în următorii ani ai carierei, prezentându-se la un nivel excelent pe durata World Cup 1994.

Am crezut că mă duc undeva unde e paradis şi când am văzut primul cantonament…25 de zile cu paturi supraetajate, ca în armată. Am zis: «Unde naiba am venit?!». Şi l-am sunat pe Giovanni (n.r. - impresarul Ioan Becali), că nu aveam nici mâncare: «Giovanni, vino şi adu-mi ceva de mâncare, că nici mâncare nu ne dă»”, declara, recent, Dan Petrescu.

Zdenek Zeman fuma pe bancă, în timpul partidelor

În Il Calcio, Dan Petrescu s-a perfecționat din punct de vedere tactic. „De la Zeman am învăţat foarte mult în Italia, e antrenorul care făcea 4 ore pe zi de antrenament. Sincer, m-a rupt în două, m-a făcut să fiu mult mai bun la echipele la care am ajuns. Eu zic că datorită lui Zeman am explodat”, a mai spus fotbalistul crescut de Steaua despre fostul său tehnician, care are în CV echipe precum Parma, Napoli, Roma, Lazio sau Fenerbahce.

Calcio Foggia 1920 este înscrisă în prezent în Serie C.

Mai multe pentru tine:
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Excremente umane vechi de 1.300 de ani, analizate de oamenii de știință
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Acuzații de malpraxis la Spitalul din Sinaia, după ce o pacientă ar fi intrat în comă după o operație ușoară. Cine este medicul care a operat-o
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Maia Sandu: Republica Moldova este pregătită să treacă la următoarea etapă de negocieri cu UE, dar procesul este blocat de refuzul Ungariei în raport cu Ucraina