Ilie Balaci: "Sper ca următorul titlul al Craiovei să mă prindă în viaţă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ilie Balaci, fostul jucător şi antrenor al Universităţii Craiova, care şi-a sărbătorit azi onomastica, a declarat că este îngrijorat de faptul că echipa nu mai joacă în oraşul de reşedinţă.

Balaci crede că suporterii din Craiova se vor obişnui fără echipă. "Printre altele, mi-aş dori ca Universitatea să se întoarcă pe stadionul «Ion Oblemenco» şi un viitor titlu de campioană obţinut de Craiova să mă prindă în viaţă. Problema nu e că nu se joacă pe stadionul «Ion Oblemenco» momentan, ci că se prelungeşte perioada de migraţie a echipei. Ne pomenim că o să se întoarcă peste trei-patru ani şi o să rămână surprinşi că nu o să mai găsească suporterii echipei. Lumea o să începă să se obişnuiască cu ideea că oraşul nu are echipă de fotbal, chiar dacă Universitatea există, dar joacă prin alte părţi", a spus fostul fotbalist al Universitatii Craiova la Sport Total FM.


Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”