„Il Luce“ la Naţională. Cum pune la cale stafful lui Gică Popescu readucerea lui Mircea Lucescu la prima reprezentativă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Lucescu

A luat 26 de trofee la nivel de cluburi, ca antrenor. E considerat de mulţi drept cel mai valoros tehnician român. A pregătit echipe din Italia, Turcia, România şi Ucraina. Niciodată însă n-a vrut sau nu s-a vrut revenirea lui la prima reprezentativă. Acum însă, există o speranţă.

Plecarea lui Victor Piţurcă de la echipa naţională e ca şi bătută în cuie, inclusiv Mircea Sandu spunând că viitorul preşedinte FRF îşi va aduce propriul selecţioner. În aceste condiţii, se vorbeşte din ce în ce mai des despre omul care îl va înlocui pe Piţi la prima reprezentativă. 

Dacă între Mircea Sandu şi Mircea Lucescu relaţiile n-au fost niciodată cordiale, motiv pentru care „Naşul“ n-a făcut vreun demers serios pentru readucerea lui „Il Luce“ la naţională, lucrurile stau cu totul altfel în ceea ce priveşte legăturile dintre tehnicianul de 68 de ani şi echipa lui Gică Popescu.

Ilie Dumitrescu e unul dintre cei care face parte din stafful lui Popescu. Fostul component al Generaţiei de Aur a vorbit, miercuri seară, despre condiţiile în care Mircea Lucescu ar putea prelua naţionala.

Ce a spus?

„Cred că Mircea Lucescu e dator fotbalului românesc. Eu aşa consider. Şi ar putea reveni să ajute fotbalul nostru într-un moment delicat. Mâine, dacă ar depinde de mine să iau o decizie, i-aş spune: du-ţi la capăt contractul cu Şahtior, angajaţi-vă câţiva oameni importanţi, care să urmărească fotbalul din România, dar cu şapte zile înainte de joc, veniţi şi faceţi diferenţa. Vorbim de un om cu experienţă, care are toate atuurile, care ştie să scoată maximul de la jucători“, a declarat Ilie Dumitrescu la Digi Sport.

Lucescu: „Niciodată să nu spui niciodată“

Întrebat ce şanse sunt să se întoarcă în România, „Il Luce“ a lăsat, în premieră, o portiţă deschisă. „Să revin ca selecţioner? Eu am o vârstă. Ca să accepţi provocarea asta îţi trebuie şi entuziasm. Sunt antrenori tineri, care au nevoie de această provocare. Totuşi, niciodată să nu spui niciodată, pentru că nu poţi şti ce se va întâmpla“, a spus Mircea Lucescu la Digi Sport.

Care sunt variantele de rezervă?

Ilie Dumitrescu a dezvăluit şi care sunt tehnicienii care ar putea să-l înlocuiască pe Victor Piţurcă, dacă varianta aducerii lui Mircea Lucescu nu se va concretiza.

„Antrenorii români se împart în două categorii: Mircea Lucescu şi apoi toţi ceilalţi. Apoi există un top, bineînţeles, al antrenorilor tineri, după Boloni, care mie îmi place foarte mult şi e pe locul 2. Ulterior, la egalitate, ar mai putea fi selecţioneri mai mulţi antrenori tineri talentaţi: Dan Petrescu, Olăroiu, Reghecampf, Cosmin Contra“, a declarat Dumitrescu.

4

ani a fost Mircea Lucescu selecţionerul României, între 1981 şi 1985. Cu el pe bancă, tricolorii au obţinut calificarea la Euro 1984.   

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO