Ianis, redus la tăcere, sub ochi lui Gică Hagi. Ce a scris presa scoțiană după o evoluție ștearsă a românului

0
Publicat:

Ianis Hagi a fost din nou titular la Rangers, însă formația sa a pierdut surprinzător pe terenul lui St. Mirren, scor 1-2, în etapa 19 din campionatul Scoției. Mijlocașul tricolor a fost încurajat din tribune de tatăl său, Gică Hagi, venit special să-l vadă.

Ianis Hagi s-a chinuit în van în înfrângerea cu St. Mirren. Foto Facebook Rangers FC

Integralist, Ianis Hagi nu a reușit să-și ajute formația să evite eșecul, astfel că Rangers a pierdut pentru prima dată în ultimii 13 ani în fața lui St. Mirren. Mijlocașul român a contribuit la golul egalizator al formației sale, marcat în minutul 60, când a executat o lovitură de la colț direct pe poartă, iar mingea respinsă de adversari a ajuns până la urmă la Danilo, care a punctat pentru 1-1. Gazdele au dat lovitura în prelungiri, astfel că Rangers suferă prima înfrângere de când Ianis Hagi a revenit ca titular în formația lui Philippe Clement.

Ianis Hagi, note mediocre

Românul a fosst notat cu 5 de cei de la rangersnews.uk pentru prestația sa: „A fost un jucător creativ, care a alergat foarte mult, dar poate nu a fost cel mai bun din echipă. A fost foarte bine marcat de fundașii lui St. Mirren. A reușit să-și aducă echipa în joc chiar dacă a fost redus la tăcere”. Glasgowworld.com l-a notat cu 6 pe Ianis Hagi, explicând: „O seară frustrantă pentru el. A fost amenințător în câteva momente, dar fără rezultate notabile”.

Rangers urmează să joace ultimul meci din acest an duminică, de la ora 17.00, împotriva lui Motherwell. Formația românului se află pe locul 2 în clasamentul din Scottish Premiership, cu 35 de puncte după 17 etape, la 12 de liderul Celtic.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde