Ianis Hagi, victima clubului belgian: Un oficial al Viitorului a povestit ce s-a întâmplat la Genk

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mijlocaşul de 21 de ani a fost transferat cu surle şi trâmbiţe la campioana Belgiei, însă, în ultima etapă, nici măcar n-a mai prins lotul, fiind trimis în tribune. Iar joi a venit decizia: Ianis Hagi, împrumutat până în vară la Rangers (Scoţia).

Ianis Hagi are în CV-ul său două formaţii din străinătate, Fiorentina (Italia) şi Genk (Belgia). Şi, la ambele grupări, a primit extrem de puţine minute în prima echipă. 

În Italia, fiul lui Hagi a adunat doar 48 de minute în Serie A, înainte de a reveni la Viitorul. La Genk, a ajuns în vara anului 2019 şi, până acum, când a şi părăsit formaţia pregătită de Hannes Wolf, bilanţul său în campionat a însemnat 14 meciuri (6 din postura de titular şi 8 ca jucător intrat pe parcurs), trei goluri şi patru pase de gol.

După episodul Fiorentina, Gheorghe Hagi i-a făcut praf pe oficialii clubului italian, spunând că aceştia au „frânat“ ascensiunea fiului său. Acum, după ce Ianis a jucat tot mai puţin la Genk, patronul şi antrenorul Viitorului a „fiert“ în tăcere, însă apropiaţii săi au început să dea vina pe politica pe care a avut-o clubul belgian! Concret, într-o intervenţie la Digi Sport, directorul general al Viitorului, Cristian Bivolaru, a explicat de ce Ianis Hagi n-a rupt gura târgului la Genk.

Ce a spus Cristian Bivolaru?

*Se pare că au şi o politică de a scoate în faţă niste jucători pe care vor să-i vândă.

*E greu de dat un verdict. Pot spune că schimbarea antrenorului (n.r. – Felice Mazzu cu Hannes Wolf) a fost un factor, pentru că cel care l-a dorit a plecat după o lună, o lună şi jumătate, două după începerea campionatului.

*Premisiele erau să aibă minute, nu să evolueze meci de meci. Ianis a făcut meciuri bune, cum a fost cu Napoli. Se aştepta să joace măcar într-unul din meciurile cu Liverpool (n.r. – în grupele Ligii Campionilor), dar a rămas pe bancă.

*Nu se pune problema ca Ianis să revină la Viitorul! 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”