Ianis Hagi, în pericol: apare o nouă problemă gravă la orizont care îl va enerva teribil pe tatăl său

0
Publicat:

Ianis Hagi e un caz în fotbalul românesc. Unul demn de Dosarele X. Iar asta din mai multe motive.

Ianis Hagi, marginalizat la Rangers. FOTO: Facebook

În primul rând, el continuă să joace pentru prima reprezentativă, deși cariera sa la nivel de club a fost pusă, deocamdată, „pe hold“. Iată statisticile care reflectă o situație bizară:

*Ianis Hagi a fost văzut ultima dată în tricoul unei formații de club, Alaves din Spania, pe data de 26 mai. Adică, acum 113 zile.

*De atunci, se poate spune că mijlocașul evoluează pentru FC România! Pentru că toate aparițiile sale, în cadrul unor partide oficiale, opt la număr, au fost la prima reprezentativă!

*Mai mult decât atât, la ultimele partide ale tricolorilor, Ianis Hagi, marginalizat la Rangers după expirarea împrumutului la Alaves, a primit mai multe minute în comparație cu niște colegi care joacă pe bandă, săptămânal, la echipele lor de club!

Nici după revenirea de la națională, statutul lui Ianis la Rangers nu s-a schimbat. Pentru că, ieri, a fost lăsat în afara lotului pentru meciul din campionat din deplasare, cu Dundee United, câștigat cu 1-0 de formația din Glasgow. Iar managerul belgian, Philippe Clement (50 de ani), a lăsat de înțeles că internaționalul nostru nu va intra în vederile sale, în următoarea perioadă! În mod cert, la această încăpățânare a lui Clement, de a-l ignora pe Ianis, a contribuit și comportamentul lui Gheorghe Hagi (59 de ani). Conferința sa explozivă, de la finalul lunii august, când a pus tunurile pe Rangers, mai mult a agravat situația fiului său.

Ultima neconvocare s-a lăsat cu scandal

Rangers are cinci partide în calendar până la următoarele meciuri ale României în Liga Națiunilor, cu Cipru (12 octombrie) și cu Lituania (15 octombrie), ambele în deplasare. În confruntările cu Malmö și cu Lyon din Liga Europa, Ianis nu poate fi folosit, în condițiile în care a fost lăsat în afara listei UEFA. Așadar, îi mai rămân trei meciuri pe plan intern. Dar, în cazul în care nu va fi folosit nici în aceste partide, e foarte greu de crezut că mijlocașul va mai fi convocat de Mircea Lucescu. Ceea ce a intuit și fostul selecționer, Victor Pițurcă, în dialog cu Digi Sport.

Ianis, dacă nu joacă, nu poate fi convocat. În același timp, e un jucător care, când vine la națională, face o fază, două. Acum, în meciul cu Lituania, a scos un penalty care nu se dădea nici în liga a 5-a! E meritul lui Ianis, dar arbitrul a greșit grav de tot. Cum să fie penalty? El n-a căzut când l-a atins fundașul advers, a căzut după. Asta vede oricine. Nici în campionatul nostru n-am văzut vreun arbitru dând penalty de genul ăsta. Bine, ca antrenor, dacă nu cădea Ianis la faza asta, eu îl certam“, a spus Pițurcă, răzând.

Dincolo de penalty-ul comic obținut de Hagi jr, în victoria cu Lituania (3-1), nu e nimic de râs când analizăm problema sa, la Rangers. Atenție: ultima sa apariție în tricoul acestei echipe datează din... 19 august 2023! Apoi, a fost împrumutat, la Alaves, dar nici aici nu prea a jucat.

Din cauza marginalizării sale la echipa de club, Ianis Hagi a și fost lăsat în afara lotului pentru primele două partide din preliminariile Euro 2024. Vorbim despre meciurile cu Andorra (2-0) și cu Belarus (2-1), ambele în mandatul lui Edward Iordănescu. La vremea respectivă, excluderea fiului său de la lotul național l-a scos din sărite pe Gheorghe Hagi. Care a făcut turul televiziunilor, în zilele de dinaintea meciurilor, și a criticat decizia selecționerului. Povestea s-a transformat, ulterior, în războiul taților. Pentru că Anghel Iordănescu s-a contrat cu Gică Hagi, primul explicând decizia lui Edi de a-l lăsa pe Ianis în afara lotului, iar celălalt criticând-o vehement.

Cert e că, după acest episod tragicomic, niciun selecționer n-a mai îndrăznit să facă lotul, fără ca numele lui Ianis Hagi să fie inclus pe listă.

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?