Ianis Hagi a spart gheața la Alaves. Presa spanioală a lăudat golurile românului VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doar câteva zile după ce bifase primul său assist la Alaves, în meciul cu Atletico Madrid, Ianis Hagi a reușit să marcheze primele sale goluri în Spania. Fotbalistul de 25 de ani a înscris într-un meci din Cupa Regelui, în care echipa sa a întâlnit o formație din eșalonul al șaptelea, Deportivo Murcia.

Alaves a învins cu 10-0, într-o partidă în care Ianis Hagi a început ca rezervă. Întrodus în teren în minutul 59, la scorul de 5-0, românul a punctat câteva secunde mai târziu, înscriind din apropiere la o respingere a defensivei adverse. Deportivo a continuat să puncteze pe bandă rulantă și a mai marcat de alte patru ori până la final, cel de-al nouălea gol fiind înscris tot de Ianis. Românul a fost servit foarte bine de unul dintre colegii săi și l-a învins din nou pe portarul celor de la Deportivo Murcia.

Partida din Cupa Regelui a fost comentată de marile publicații din Spania, care au remarcat diferența enormă de scor, în condițiile în care Alaves are cea mai slabă ofensivă din prima ligă spaniolă, cu doar 9 goluri marcate în 11 partide.

Fotografia cu care Deportivo Alaves și-a anunțat victoria din Cupa Regelui. Foto X

"Fotbalistii lui Alavés nu au ezitat nicio clipă și au ieșit pe teren să joace de parcă ar fi fost un meci de La Liga", a noteazat Marca. Jurnaliștii au remarcat eficiența lui Ianis Hagi: "A marcat al 6-lea gol pentru Alaves la doar câteva secunde după ce a intrat pe teren".

"Alaves a copleșit-o pe Deportivo Murcia, într-un duel de Cupă foarte inegal", a scris și sport.es, care a a adăugat că partida a fost "o petrecere în care s-au remarcat Jon Karrikaburu, Abde Rebbach, Xeber Alkain și Ianis Hagi".

Ianis Hagi începe să se impună la Alaves. Foto Facebook

Bascii de la El Correo, au ilustrat cronica meciului cu o fotografie a lui Ianis Hagi și a scris: "Alaves s-a calificat mai departe în Cupă printr-p o victorie epică, după ce a marcat șapte goluri în repriza secundă". Pentru Alaves urmează duelul de pe teren propriu cu ultima clasată, Almeria, duminică, de la ora 15.00.

 Hagi este al doilea internaţional român care înscrie în această fază din Copa del Rey, după Andrei Raţiu (Rayo Vallecano).

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei