I se cere schimbarea lui Martin Ambros: „Trebuie să vorbim româneşte la naţională“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Romţnia a fost eliminată de la Mondialul de handbal după un eşec dureros cu Cehia. Handbalistele noastre au fost învinse cu un gol marcat la ultima fază.

Unul dintre cei arătaţi cu degetul este Martin Ambros, selecţionerul României. Fost antrenor al primei reprezentative, Radu Voina, a criticat selecţia încă dinaintea Mondialului şi acum crede că spaniolul trebuie schimbat 

„E un sport şi există un singur câştigător. Sunt puţin dezamăgit, pentru că parcă am vorbit prea mult despre cele patru victorii din grupa şi parcă ne-am văzut cu sacii în căruţă.

Am vazut o echipă a Cehiei modestă, dar am văzut un joc modest al echipei noastre.

Nu se poate să fie doar Cristina Neagu. Cât poate să ducă? Restul jucatoarelor unde sunt? Trebuie să îşi asume responsabilitatea şi alte fete. N-am stiut sa exploatam ce avem, pentru că stăm într-o singură jucătoare.

Chiar dacă menajam jucătoarele, ele trebuie sa fie tot timpul conectate. Au avut trei zile libere, nu poţi să spui ca au fost obosite. Eu le-aş fi ţinut în priză.

Trebuie să vorbim româneşte la echipa naţională, să înţeleaga toata lumea ce avem de spus. Chiar dacă este era în care se vorbeşte engleza, eu nu sunt convins că toata lumea înţelege”, a declarat Radu Voina, la Sport Total FM. 

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”