Hizo: "Am ratat victoria pentru că am fost fraieri"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul echipei FC Vaslui, Viorel Hizo, a declarat, joi, după remiza din partida cu FC Timişoara, scor 1-1, că jucătorii săi au ratat victoria deoarece au fost fraieri şi nu au ştiut să joace un astfel de meci.

"Un rezultat nedrept după joc. Am ratat victoria pentru că am fost nişte fraieri, nu am ştiut să jucăm un astfel de meci. Păcat că echipa nu s-a ridicat la nivelul spectatorilor. Am condus jocul, ne-am creat ocazii, am condus cu 1-0 şi dintr-o ocazie a noastră am primit nepermis gol pe contraatac. Aceste greşeli se plătesc. Atunci când nu eşti concentrat şi nu mergi până la capăt păţeşti ce s-a întamplat astăzi cu noi. Sânmărtean a făcut o greşeală nepermisă, a avut minge de gol şi nu ştiu ce a aşteptat de nu a tras, mai ales că eliminase şi adversarul. Printr-o minge foarte simplă pe care a greşit-o, a eliminat toată echipa", a spus Hizo.

Tehnicianul vasluienilor a criticat prestaţia centralului Alexandru Deaconu şi consideră că arbitrii cedează prea uşor presiunilor mediatic.

"De când a început acest retur, reprezentanţii Timişoarei stau de dimineaţă până seara la televizor şi nimeni de la LPF su FRF nu ia vreo măsură. Crează în permanenţă presiune pe cei care urmează să-i arbitreze. Aşa s-a întâmplat şi în această săptămână. Cred că arbitrii noştri sunt destul de slabi şi cedează acestor presiuni mediatice", a mai spus tehnicianul moldovenilor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”