Haos la Dinamo! Conferinţa de presă pentru prezentarea lui Neagoe, amânată de o nouă revoltă a fanilor dinamovişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conferinţa de presă pentru prezentarea noului antrenor Eugen Neagoe a fost amânată, după ce fani dinamovişti s-au dus să protesteze la baza de pregătire de la Săftica, ei fiind nemulţumiţi de demiterea fostului tehnician, Mircea Rednic.

Evenimentul a fost bulversat de aproximativ 30 de fani care s-au dus la Săftica, solicitând să discute cu membrii conducerii.

”Îmi cer scuze pentru că a fost anulată conferinţa de presă ce avea drept temă prezentarea ca antrenor a lui Eugen Neagoe. Am avut o discuţie cu o parte a suporterilor dinamovişti. Aceştia au cerut ca Eugen Neagoe să nu fie instalat la Dinamo şi să vină nea Mircea (n.r. - Mircea Rednic) înapoi”, a spus Bălănescu, conform Digisport

Chestionat ce se va întâmpla, până la urmă, cu antrenorul, directorul general a replicat enigmatic: ”Antrenorul lui Dinamo, în momentul de faţă, este Eugen Neagoe. Vom vedea ce se va întâmpla în zilele viitoare, dar va fi o decizie foarte grea.”

Marţi seară, fani ai echipei Dinamo au protestat şi la intrarea Rin Grand Hotel, proprietatea acţionarului dinamovist Ionuţ Negoiţă. Suporterii prezenţi în faţa hotelului au aprins torţe şi au scandat împotriva omului de afaceri. În urma protestului, o parte a spaţiului verde din faţa stabilimentului a luat foc.

Eugen Neagoe a fost numit, luni, antrenor principal al FC Dinamo, în locul lui Mircea Rednic, care a fost dat afară după ce echipa a ocupat locul 9 în clasamentul Ligii I, cel mai slab din istorie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate