Haos în Gara de Nord și pe stadion: suporterii Petrolului au aruncat cu fumigene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Gara de Nord s-a creat un haos de nedescris creat de suporterii formației Petrolul Ploiești, echipă care a pierdut miercuri seara partida cu Rapid.

Horațiu Alexandru Moldovan, printre fumigenele aruncate pe teren FOTO SportPictures

Sosiți cu trenul la București, suporterii echipei Petrolul Ploiești au reușit să dea peste cap activitatea din cea mai mare gară a României. Ei au dat cu fumigene și au plecat spre stadion.

„La sosirea suporterilor oaspeți în Gara de Nord au fost folosite materiale pirotehnice interzise de cadrul legal în vigoare. Jandarmii au efectuat demersuri pentru identificarea făptuitorilor și aplicarea măsurilor legale care se impun”, a anunțat Jandarmeria.

Suporterii Petrolului au creat haos în Gara de Nord

Organizatorii meciului au anunțat că  toți suporterii vor fi supuși unui control preventiv riguros la intrarea în stadion.

Incidente au avut loc și pe Arena Națională, unde jandarmii au intervenit pentru a calma spiritele, după o serie de altercaţii între suporterii Rapid Bucureşti şi Petrolul Ploieşti.

Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Bucureşti, în timpul pauzei meciului dintre cele două echipe, un suporter rapidist a încercat să sustragă o bucată dintr-un banner al galeriei oaspete, motiv pentru care s-a produs un conflict în Peluza Sud. El va fi sancţionat.

Săpunaru, printre fumigene la meciul dintre Rapid Bucuresti si Petrolul Ploiesti FOTO Sport Pictures

Urmare a acestei acţiuni, suporterii Petrolului au încercat sa tranziteze spre Tribuna 2, dar au fost opriţi de efectivele de jandarmerie.

De asemenea, suporterii oaspeţi au aruncat cu materiale pirotehnice în direcţia Tribunei 2, urmând a fi identificaţi şi sancţionaţi conform cadrului legal în vigoare.  Rapid Bucureşti a învins-o pe Petrolul Ploieşti cu scorul de 3-1 (1-0), miercuri seara, pe Arena Naţională, în ultimul meci din etapa a 20-a a Superligii, un derby de tradiţie al fotbalului românesc.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală