Handbal: România zdrobeşte Cipru în preliminariile Mondialului din 2015 şi e tot mai aproape de baraj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România n-a mai participat la o ediţie a Campionatului Mondial din 2011

România a câştigat la scor a treia partidă jucată în preliminariile Campionatului Mondial de handbal masculin, la Bucureşti, în sala "Dinamo", contra Ciprului. Tricolorii s-au impus cu 36-19 şi sunt cu un pas mai aproape de baraj.

Partida disputată în noua Sală Polivalentă din parcul Dinamo a fost la discreţia României, care s-a distrat cu amatorii handbalişti ciprioţi, pe care i-a învins cu 36-19. Tricolorii antrenaţi de Eliodor Voica au punctat aproape la fiecare fază de poartă, demonstrând că al treilea meci din grupa a 2-a preliminară de calificare în barajul Campiontului Mondial din 2015 a fost mai mult unul de antrenament.

Până acum, România a bifat alte două victorii, 23-22 în deplasare cu Italia şi 32-24 cu Slovacia acasă. Săptămâna viitoare naţionala noastră va juca pe teren propriu cu Italia şi în deplasare cu Slovacia. Dacă va câştiga şi aceste două confruntări, România se va califica la baraj. Până atunci, însă, handbaliştii români vor întâlni din nou Cipru, pe 5 ianuarie, de această dată la Nicosia.

Campionatul Mondial 2015 va fi organizat pentru prima dată în istoria handbalului profesionist în Qatar. România n-a mai participat la un turneu final mondial din 2011. România are în palmares trei patru mondiale câştigate în anii 1961, 1964, 1970, 1974.

Mai multe pentru tine:
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă