Halep „tremură“ pentru locul ei pe podium: Cum arată clasamentul după turneul de la Madrid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puţine meciuri, 15 în total (11 victorii şi 4 înfrângeri), şi puţine rezultate notabile, un sfert de finală la Australian Open şi o semifinală la Stuttgart. Sezonul sub aşteptări al Simonei e pe cale să-i afecteze clasamentul WTA!

Simona Halep (3 WTA) a pierdut 530 de puncte după cel mai slab rezultat pe care l-a avut la Madrid Mutua Open din 2016 încoace, eliminarea în optimi.

Iar ghinionul româncei a fost că finala întrecerii a fost disputată de două dintre rivalele ei din Top 10, după cum „Adevărul“ a scris aici. Şi câştigată de Aryna Sabalenka (7 WTA). Adică, cel mai prost scenariu posibil pentru „Simo“.

Cum Sabalenka a acumulat 1.000 de puncte după triumful de la Madrid, începând de luni, ea va urca până pe locul 4 WTA. Şi îi va sufla în ceafă Simonei! Cele două vor fi despărţite de doar 325 de puncte! Ceea ce înseamnă că Halep poate pierde podiumul mondial, după Italian Open (10-16 mai), unde va avea un traseu plin de provocări, după cum „Adevărul“ a scris aici.

2 trofee a câştigat Aryna Sabalenka, în 2021, la Abu Dhabi şi la Madrid, având şi o finală, la Stuttgart. În total, a bifat 24 de victorii şi 7 înfrângeri.  

Problema şi mai mare a Simonei e că, dacă ea e deţinătoarea trofeului la Roma, rezultat pentru care a acumulat 900 de puncte în 2020, în schimb, Sabalenka va evolua la Italian Open, fără presiunea clasamentului. Asta deoarece, anul trecut, sportiva din Belarus s-a retras de la această competiţie!

Practic, din acest moment, rămânerea pe podiumul mondial e singurul obiectiv realist al Simonei, având în vedere că distanţă care o separă de primele două clasate e tot mai mare:

*1.130 de puncte faţă de Osaka

*3.570 de puncte faţă de Barty

Iată cum va arăta Top 5 WTA, începând de luni:

1. Barty 10.090 de puncte

2. Osaka 7.650p

3. Halep 6.520p

4. Sabalenka 6.195p

5. Kenin 5.905p

475 de zile la rând are Simona Halep pe podiumul mondial, unde a ajuns la 19 ianuarie 2020.  
Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie