Halep, sufocată de restricţiile pandemice: Ce va face după turneul de la Roma

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (3 WTA) mai are la dispoziţie o singură competiţie, Italian Open (10-17 mai), găzduită de Roma, pentru a face ultimele reglaje în jocul ei, înainte de French Open (30 mai - 13 iunie).

Problema e că, până să ajungă la Roma, unde e deţinătoarea trofeului, „Simo“ a apucat să joace foarte puţine partide pe zgură: şase în total (4 victorii, 2 înfrângeri). Ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare şi pentru Halep, după cum a admis, după eliminarea suferită, în optimi, la Madrid. Acesta a fost cel mai slab rezultat al Simonei, la turneul patronat de Ion Ţiriac, din 2016 încoace!

„Cu siguranţă, aş fi avut nevoie de mult mai multe meciuri, dar a fost cum a fost, cu accidentări, e greu să joc turnee, dacă nu sunt sută la sută. Partidele pe care le-am jucat aici însă, la Madrid, mi-au arătat că sunt la un nivel destul de bun. Nu mi-am pierdut foarte mult din joc, dar mental şi ca răbdare un pic se vede, mă grăbesc destul de mult şi fac unele greşeli pe care, în mod normal, nu le-aş face sau, în trecut, nu le făceam. Am simţit oboseală în setul al treilea cu Mertens, cred că s-a şi văzut, dar vine tot de la meciuri, n-am avut partide strânse anul acesta, grele, în care să pot să-mi depăşesc limita. Recuperarea e însă, sper eu, destul de rapidă: masaj, tratament şi alergare. Pentru că aşa îşi revine corpul“, a explicat Halep pentru gsp.ro.

Simona a făcut şi o scurtă referire la turneul pe care l-a câştigat, în 2020, după o finală cu Karolina Pliskova. „Nu mă gândesc că trebuie să-mi apăr titlul la Roma, ci doar să mă recuperez şi să văd ce trebuie să îmbunătăţesc. Sunt mulţumită de jocul meu, chiar dacă mă grăbesc, uneori. Încrederea vine, când câştigi jocuri, iar eu am nevoie de asta“, a continuat contănţeanca de 29 de ani.

Halep a admis că, din cauza restricţiilor dure care există în fiecare turneu, în care jucătoarele sunt izolate în „bule“, abia aşteaptă să aibă o perioadă de relaxare, între Italian Open şi Roland Garros.

„Sunt două săptămâni de la Roma până la French Open şi o să fie greu să merg la Paris atât de repede. O să vin şi pe acasă, trebuie să mă aerisesc, să ies în oraş, să mă plimb, am mai mult de 20 de zile, de când stau închisă şi e apăsător“, a afirmat fostul lider WTA.

Halep, înainte de French Open, în ultimii ani

Sezon Victorii - înfrângeri

2020 10 - 0

2019 5 - 2

2018 10 - 3

*Au fost luate în calcul doar partidele disputate pe zgură

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat