Halep, sub presiune: Simona a explicat de ce nu joacă în primul meci la Fed Cup şi ce o deranjează la Kerber

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep

România şi Germania se vor înfrunta, sâmbătă şi duminică, la Cluj, învingătoarea urmând a-şi păstra locul în Grupa I Mondială.

„Adevărul“ v-a prezentat aici ordinea în care se vor disputa cele cinci meciuri. 

Ceea ce e de remarcat e că România va aborda acest duel cu Germania cu a doua ei cea mai bună jucătoare, Begu, în timp ce Germania o va trimite din start pe Kerber, vedeta lotului.

Simona Halep a vorbit pentru Dolce Sport, postul care transmite partidele din Fed Cup, şi a explicat de ce a preferat să nu joace chiar în primul meci.

Ce a spus?

„E mai bine că nu încep eu, ca să mă obişnuiesc cu tensiunea, cu atmosfera“, a spus Halep. Ea a făcut apoi o caracterizare a celor două adversare pe care le va avea sâmbătă şi duminică.

„Pot să câştig cu Petkovici, pentru că am mai câştigat împotriva ei de multe ori şi mă simt stăpână pe mine în privinţa acestui meci. Cu Kerber am jucat, tot aşa, am câştigat contra ei, ştiu cum trebuie să joc, dar e foarte dificilă, pentru că e stângace şi mingea vine altfel, cu alt efect. A câştigat un Grand Slam anul acesta şi înseamnă foarte mult pentru ea. Vine cu un moral ridicat. Dar nimic nu e imposibil şi am încredere că putem câştiga aceste meciuri“, a spus Halep.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat