Halep şi Cîrstea, printre stelele tenisului feminin: Doar trei vedete vor lipsi la Madrid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mutua Madrid Open (29 aprilie - 9 mai) s-a anulat în 2020 din cauza pandemiei, însă, în acest an, adună crema circuitului WTA la Caja Magica.

La ediţia din acest an vor fi prezente şapte dintre primele zece jucătoare ale lumii. 

Lipsesc din Top 10 Serena Williams (din cauza conflictului cu Ion Ţiriac), Sofia Kenin (accidentată), dar şi Bianca Andreescu. Aceasta a fost oprită la scara avionului care ar fi trebuit să o ducă la Madrid. 

„După ce am avut două teste negative, înaintea zborului meu spre Madrid, când am ajuns la aeroport, am fost informată că cel de-al treilea test a furnizat un rezultat pozitiv şi că am COVID-19. De aceea, nu voi juca la Madrid Open, în această săptămână. Mă simt bine, mă odihnesc şi respect protocoalele sanitare. Abia aştept să revin pe teren, cât de curând“, a anunţat canadianca de 20 de ani.

2 titluri are Simona Halep la Madrid, în 2016 şi în 2017. Constănţeanca a mai jucat două finale, în 2014 şi în 2019, ambele pierdute.  
Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical