Halep şi „calmantul“ Cahill: cum a fost „citită“ românca de antrenorul ei şi ce a realizat australianul până acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Darren Cahill şi Simona Halep au început anul bine. FOTO: GettyImages

Simona Halep şi-a tot schimbat antrenorii în ultimii ani, însă, într-un final, pare că a găsit omul cu care vorbeşte aceeaşi limbă. Iar acest om e un australian: Darren Cahill.

Nu mai departe de săptămâna trecută, a doua jucătoare a lumii a spus, într-un interviu acordat TVR, că speră să-şi încheie cariera alături de actualul său antrenor. 

Tot atunci, constănţeanca de 24 de ani a admis că e o fire mai dificilă şi că nu suportă să i se zică ce să facă. E clar că Darren Cahill a „citit“ aceste trăsături ale Simonei Halep. Dovada e modul în care antrenorul de 50 de ani a intervenit în două momente cruciale ale meciului cu Karolina Pliskova (Cehia, 11 WTA), în sferturi, la Sydney.

A luat presiunea de pe umerii ei

Halep a început ca din tun în cel de-al doilea meci pe care l-a disputat în 2016. S-a distanţat la 5-1, după care Pliskova şi-a mai revenit din pumni, adjudecându-şi serviciul pentru 5-2. Halep a servit pentru câştigarea primului set, însă, în loc să fie 1-0 la seturi, Simona şi-a pierdut serviciul la zero. Iar apoi Pliskova a mai luat un game alb, de această dată pe serviciul propriu. 

De la 5-1, s-a făcut 5-4 în mai puţin de zece minute! A fost momentul în care ambele sportive au cerut intervenţia antrenorilor.

Chiar dacă tensiunea plutea în aer, Darren Cahill s-a aşezat calm lângă Simona şi, în loc să o „bombardeze“ cu indicaţii tactice, a căutat să ia presiunea de pe umerii ei: „Fii pozitivă. N-ai nicio problemă. Fii agresivă. Chiar dacă vei pierde game-ul, va fi 5-5. Nu e nicio dramă. Totul e sub control“. 

Pliskova a condus cu 40-30 în game-ul imediat următor, având minge de 5-5. Totuşi, Halep, calmată de Cahill, a reuşit, mai întâi, să egaleze, după care a tranşat setul la deuce#2 printr-un as: 6-4.

„Spune-mi cum te simţi“

Scenariul s-a repetat în al doilea set. Halep părea a fi în controlul partidei până la 4-3, având un break în faţă. Apoi, a urmat o serie de patru game-uri în care fiecare jucătoare s-a impus pe serviciul adversarei. 

La 6-5, românca a apelat, din nou, la ajutorul lui Cahill. Acesta a venit agale pe bancă, s-a aşezat lângă eleva ei şi, înainte de a da orice indicaţie, s-a interesat de starea emoţională a Simonei: „Spune-mi cum te simţi“.

După ce a ascultat-o pe Halep, antrenorul australian a avut un discurs motivant: „Vreau să văd dacă o laşi pe ea să dicteze ritmul în acest ultim game sau dacă vei da tu tonul. Fii agresivă şi încheie meciul“. Şi exact asta a făcut Simona! Deşi a fost condusă cu 0-30 pe propriul serviciu, a revenit, a făcut 40-30 şi a luat setul la deuce#1: 7-5.

Kuznetsova, între Simona şi finala

Joi, nu mai devreme de ora 7.00 (Digi Sport 2), Simona Halep o va întâlni pe Svetlana Kuznetsova (Rusia, 25 WTA). Aceasta a revenit de la 1-5, în primul set, cu Sara Errani (Italia, 19 WTA) şi s-a calificat în semifinale cu 7-6, 6-0.

Halep şi Kuznetsova s-au mai întâlnit de cinci ori în circuitul WTA, bilanţul fiind de 3-2 pentru Halep:

*2011 (Miami): Victorie Kuznetsova 6-0, 6-4

*2011 (Toronto): Victorie Halep 4-6, 6-4, 6-3

*2013 (Roma): Victorie Halep 6-1, 6-1

*2014 (Stuttgart): Victorie Kuznetsova 7-5, 7-6

*2014 (French Open): Victorie Halep 6-2, 6-2

În cealaltă semifinală, Bencici (Elveţia, 14 WTA) va da piept cu Monica Puig (Puerto Rico, 94 WTA). Ultimul act al turneului e programat pentru vineri.

Recordurile lui Cahill

Darren Cahill se poate lăuda cu două performanţe mari. L-a antrenat pe Lleyton Hewitt pe care l-a făcut cel mai tânăr lider mondial din istoria tenisului masculin (20 de ani). Apoi, a lucrat cu Andre Agassi, iar sub comanda australianului, Agassi a devenit cel mai în vârstă jucător care a ajuns pe locul 1 ATP (33 de ani şi 13 zile). De-a lungul carierei sale de antrenor, Cahill i-a mai pregătit pe Andy Murray, Ana Ivanovici, Fernando Verdasco, Daniela Hantuchova şi Sorana Cârstea.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Charlotte face ravagii în vacanță la Balmoral. Scoțienii sunt intrigați de acest detaliu, când o văd prin localitate
Accident feroviar în Satu Mare. O persoană a murit și alta este în stare critică după ce un tren a lovit o mașină. Autoturismul a fost împins 20 de metri
Crap cu legume la cuptor cum n-ai mai mâncat până acum
Câteva lucruri mai puțin cunoscute despre împăratul Traian, cuceritorul Daciei
Familia Iohannis, somată de ANAF să predea cheile imobilului din Sibiu și să plătească banii încasați din chirii în perioada 1999-2015
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Trei zodii vor fi favoritele Universului în luna septembrie 2025. Acești nativi vor avea cea mai bună perioadă din acest an
Scandal la Curtea Penală Internațională. Procurorul-șef Karim Khan, acuzat de agresiune sexuală, invocă un complot al serviciilor israeliene
Cum a slăbit Gina Pistol opt kilograme în timp record? Soția lui Smiley arată fabulos! „Am băut numai lapte! E laptele minune”
După divorțul lui Andi Moisescu, psihologul Radu Leca explică de ce bărbații din showbiz vor să redevină burlaci, în prag de 50 de ani: „Noi aventuri”
Victor Ponta recunoaște motivele divorțului de Daciana Sîrbu: „Vinovatul sunt eu, 100%”