Halep şi Cahill, luaţi în vizor de un ziarist de la New York Times. A criticat intervenţiile antrenorului româncei din timpul meciului cu Bianca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Christopher Clarey, jurnalist la New York Times, nu a văzut cu ochi buni ajutorul dat de Darren Cahill elevei lui, Simona Halep, la meciul cu Bianca Andreescu,

Americanul este convins că fără intervenţia antrenorului ei românca nu ar reuşit să întoarcă soarta partidei de la Turneul Campionilor şi consideră că discuţiile dintre tehnicieni şi jucătoarele de tenis din timpul partidelor sunt controversate.

"Puţine şanse, în opinia mea, ca Halep să revină şi să o învingă pe Andreescu fără <on-court coaching> şi fără sfaturile lui Darren Cahill. Dacă asta este pozitiv sau negativ pentru tenis, depinde de filozofia fiecăruia. Personal, mai degrabă aş prefera să o văd încercând să-şi rezolve singură problemele în timp real", a scris Clarey, pe o reţea de socializare.

Halep l-a chemat de patru ori pe Cahill pe teren la meciul de luni şi ar mai fi vrut o dată să discute cu el, dar arbitrul de scaun nu i-a mai permis.

"L-am chemat de atâtea ori pentru că mi-a lipsit anul acesta. Am vrut doar să mă asigur că îl am la dispoziţie tot timpul, să spunem. L-am mai cerut o dată când ea (n.r. - Bianca) a avut time-out medical şi mi s-a spus <ai avut deja destule (n.r. - perioade de on-court coaching)>. OK, am răspuns. Mi-a dat sfaturi bune, mi-a spus că joc OK, chiar dacă eu credeam că nu joc destul de solid în timpul meciului.  Da, m-a ajutat cu sfaturile despre joc. Sunt fericită că Darren s-a întors", a declarat jucătoarea română, la conferinţa de presă de după meci.

Simona Halep, locul 5 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 3-6, 7-6 (6), 6-3, pe jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, numărul 4 mondial, în prima etapă a Grupei Violet a Turneului Campioanelor, de la Shenzhen.

Cu ocazia acestui turneu, Cahill a redevenit oficial antrenorul Simonei Halep, după o pauză de un an.

Mai multe pentru tine:
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Rețetă turcească de salată de vinete cu iaurt și usturoi. E dietetică, delicioasă și sănătoasă
Femeile care au copilărit în sărăcie poartă adesea aceste accesorii. Ce semnifică?
Amal Clooney a îmbrăcat culoarea vedetă a toamnei! Avocata și-a făcut încă o dată celebrul soț extrem de mândru
Vieți ca-n povești? Destinul tulburător al surorilor Guinness: blestemul unei dinastii de aur. Adevărul ascuns despre surorile Guinness
România alb-negru: călătorie fascinantă prin hoteluri, stațiuni și vacanțe uitate din anii ’50–’70
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Convorbire telefonică între Putin și Netanyahu. Poziția pe care președintele rus i-a comunicat-o premierului israelian în legătură cu planul lui Trump
Mihai Trăistariu intervine în scandalul burselor: „Unde să lucreze studenții, să facă striptease noaptea?” Mesaj dur pentru guvernanți: „Asta nu mai e carte!”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda