Halep şi Andreescu, sub lupa expertului Eurosport: Ce a remarcat legendarul Mats Wilander la ele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mats Wilander, expert Eurosport

De şapte ori campion de Grand Slam - trei dintre trofee le-a luat chiar la Australian Open - suedezul de 56 de ani a analizat partidele disputate de două dintre favorite la câştigarea primului Grand Slam din 2021.

Dacă victoria Simonei Halep (2 WTA) în partida cu Lizette Cabrera (23 de ani, 140 WTA) a fost o formalitate, ceea ce reiese şi din scorul înregistrat (6-2, 6-1), în schimb, Bianca Andreescu (8 WTA) s-a cam chinuit, în compania Mihaelei Buzărnescu (138 WTA). Canadianca de 20 de ani a avut nevoie de trei seturi pentru a obţine victoria (6-2, 4-6, 6-3). 

Ce-i drept, în cazul lui „Bibi“ dificultatea cu care şi-a adjudecat calificarea era, oarecum, de aşteptat. Asta deoarece, Andreescu a disputat, luni, la Melbourne, primul ei meci de la 30 octombrie 2019 încoace!

La finalul primei zile de la Australian Open, Mats Wilander, expertul Eurosport, postul care transmite Australian Open, a analizat atât meciul Simonei Halep, cât şi pe cel jucat de Bianca Andreescu.

Ce a spus Mats Wilander?

*Halep n-a părut să întâmpine probleme [la spate], a părut într-o formă excelentă. Tot ceea ce face bine, a făcut bine şi acum. S-a mişcat bine, a servit bine, a lovit cu reverul bine. Simona a arătat foarte bine. Majoritatea jucătoarelor lovesc mingea puternic, însă în acest meci Cabrera i-a acordat timp prea mult. Terenurile sunt mai rapide în acest an, ceea ce mă gândesc că va favoriza jucătoarele care n-au atâta forţă.

*Simona a câştigat 68% din punctele jucate pe primul serviciu advers, un număr incredibil de mare. Când eşti Simona Halep şi nu deţii acea forţă în lovituri nu e niciodată uşor – trebuie să te forţezi să loveşti devreme şi să-ţi dezlănţui braţele, ceea ce ea a făcut. Cred că alături de Darren Cahill, Simona realizează că trebuie să iasă din zona de confort şi să rişte puţin pentru a putea câştiga astfel de turnee.

*Bianca Andreescu a părut puţin ieşită din formă, dar trebuie să ne amintim că nu mai jucase un meci din octombrie 2019. Se mişcă natural pe teren, loveşte natural, e o jucătoare luptătoare cu o tacticitate naturală în joc.

*Mi-a fost dor să o văd jucând. E una dintre cele mai naturale jucătoare de tenis pe care le-am văzut, iar faptul că a revenit jucând împotriva bunei prietene, Mihaela Buzărnescu, a fost grozav. A fost o victorie foarte bună şi mă bucur că Bianca s-a întors pe teren.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare