Halep şi-a început refacerea în ţară: Cine e medicul care o tratează pe Simona FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ajunsă în România, după accidentarea suferită la Italian Open, unde s-a ales cu o ruptură musculară la gamba piciorului stâng, constănţeanca se află acum într-o cursă contra cronomentru de recuperare.

Simona Halep (3 WTA) s-a accidentat, în cel mai prost moment al sezonului. Concret, în următoarea perioadă, calendarul internaţional programează trei mari evenimente, după cum urmează:

*French Open: 30 mai - 13 iunie

*Wimbledon: 28 iunie - 11 iulie

*Jocurile Olimpice: 23 iulie - 8 august

În acest moment, toate semnalele duc spre un deznodământ trist: Halep va rata French Open. Miza Simonei e, în aceste condiţii, să fie aptă de joc pentru Wimbledon, unde e deţinătoarea trofeului, şi apoi, pentru Tokyo, unde poate bifa ultima ei prezenţă la JO, înainte de retragere.

Rămâne de văzut în cât timp se va reface Halep. Cert e că ea a început deja tratamentul recomandat de medici, în ţară. 

„Vreau să spun un mare mulţumesc echipei de la Alta Klinik pentru că, ieri, au avut o grijă atât de mare de mine, şi bineînţeles medicului meu de cursă lungă, Ştefan Irimia, care are grijă de sănătatea mea, încă din 2008. Paşi mari în drumul spre recuperare“, a scris Halep pe Facebook, după cum se poate vedea mai jos:

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete