Halep şi-a ales primul antrenor pentru 2016: cine o va pregăti în noul sezon şi ce se va întâmpla cu Darren Cahill

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a intrat deja în vacanţă, după eliminarea prematură de la Turneul Campioanelor, însă, în aceste zile, îşi formează stafful tehnic.

Simona Halep va încheia 2015 pe locul 2 WTA, înregistrând o urcare de un loc faţă de ultimul clasament din 2014.

Cu toate acestea, rezultatele Simonei din acest an n-au fost la fel de bune, precum cele din 2014. Mai mult, constănţeanca a continuat să jongleze cu oamenii din stafful tehnic, dar în ultima parte a sezonul a colaborat cu australianul Darren Cahill.

Această relaţie a fost susţinută de sponsorul Adidas, iar dacă vrea să lucreze cu Cahill şi în 2016, Halep ar trebui să ajungă la o înţelegere cu antrenorul australian şi să-l plătească generos. Până a lua o decizie în privinţa lui Cahill, Simona a bătut palma cu un alt antrenor.

Astfel, potrivit Digi Sport, Răzvan Sabău, cel care a fost în stafful lui Halep şi până acum, va continua colaborarea cu ocupanta locului 2 WTA. Sabău a început să fie sparring-partner pentru Simona, începând cu august 2015, şi a confirmat că va lucra cu constănţeanca de 24 de ani şi în 2016.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”