Halep şi-a aflat adversara pentru optimi la Australian Open: i-a refuzat un trofeu în 2019. Ce a spus Simona despre meci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Belgianca Elise Mertens, cap de serie 16, este adversara Simonei Halep pentru optimile de la Australian Open. Sportiva în vârstă de 24 de ani a avut nevoie de aproape două ore de joc pentru a o învinge pe americanca CiCi Bellis, locul 600 WTA în acest moment, scor 6-1, 6-7(5), 6-0.

Simona Halep şi Elise Mertens se vor înfrunta pentru a patra oară, palmaresul direct fiindu-i favorabil româncei, 2-1. Ultima victorie i-a revenit însă belgiencei, în finala de la Doha de anul trecut (3-6, 6-4, 6-3), după două succese repurtate de eleva lui Darren Cahill pe zgură, în 2018 (Madrid şi Roland Garros - cu maxim trei game-uri cedate în set).

„Am jucat de destule de ori ca să ştiu cum joacă şi ce trebuie să fac. Dar, sinceră să fiu, nu m-am gândit deocamdată la acest meci. Voi fi pregătită. Chiar dacă joacă grozav, eu voi fi acolo, pregătită“, a declarat Halep despre Mertens, la conferinţa de presă, anticipând duelul direct.

Românca s-a referit şi la finala de Doha: „Ţin minte că aveam avantaj de un set şi break, că a luptat, că luptă tot timpul şi nu renunţă niciodată. Este rapidă şi joacă aproape de linia de fund a terenului“.

Simona Halep va reveni pe teren în noaptea de duminică spre luni pentru duelul cu Mertens, la o oră ce va fi anunţată ulterior de organizatori.

Parcursul Simonei Halep în prima săptămână la Australian Open:

  • tur 1: 7-6(5), 6-1 cu Jennifer Brady (SUA)
  • tur 2: 6-2, 6-4 cu Harriet Dart (Marea Britanie)
  • tur 3: 6-1, 6-4 cu Yulia Putintseva (Kazahstan)
  • optimi: cu Elise Mertens (#16)  

Tabloul optimilor la Australian Open 2020:

  • Barty (#1) - Riske (#18)
  • Kvitova (#7) - Sakkari (#22)
  • Kenin (#14) - Gauff
  • Wang (#27) - Jabeur
  • Kontaveit (#28) - Swiatek
  • Halep (#4) - Mertens (#16)
  • Muguruza - Diyas sau Bertens
  • Kerber (#17) - Pavlyuchenkova (#30)
Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile