Halep savurează viaţa fără tenis: „A venit mănuşă pentru sufletul meu“. Ce îi place cel mai mult

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep e încântată că nu mai are un program stabilit în funcţie de turnee

Dacă jucătorii de la locul 100 în jos trăiesc un calvar în această perioadă, având mari probleme financiare, în schimb, sportivii de elită au ocazia de a se bucura de banii câştigaţi pe teren şi de viaţa lor de lux.

Simona Halep (2 WTA) a tot spus că simte nevoia să aibă o vacanţă prelungită, iar pandemia de coronavirus i-a îndeplinit această dorinţă. Constănţeanca de 28 de ani n-a mai intrat pe teren de la 22 februarie şi, la ce se întâmplă acum în lume, ar fi posibil ca nici să nu mai joace în acest an.

Ceea ce n-ar fi o problemă pentru Simona, după cum a mărturisit chiar ea într-un interviu acordat pentru emisiunea „100% Garantat“, difuzată de TVR. Fostul lider mondial, aflat în autoizolare în complexul rezidenţial în care locuieşte la marginea Bucureştiului, savurează viaţa fără tenis şi nu dă semne că şi-ar dori să revină pe teren prea curând.

Ce a spus Simona Halep?

*Îmi doream să-mi iau o pauză, dar nu reuşeam să mă conving că trebuia să renunţ la nişte turnee. Perioada asta a venit, pur şi simplu, într-un mod de a spune, mănuşă pentru sufletul meu. Îmi doream şi eu să vad cum e să stai acasă zi de zi, să te trezeşti, să n-ai un program bine stabilit. Recunosc că îmi place! Îmi place să fiu acasă!

*Faptul ca nu se mai ţin turnee, că trebuie să stăm acasă să nu mai călătorim e, pur şi simplu, o schimbare majoră pentru mine. Eu am călătorit săptămână de săptămână în toate părţile globului şi acum, deodată, a trebuit să rămân acasă. Eu fiind de 6-7 ani în top şi jucând săptămână de săptămână, neavând o pauză mai mare de trei săptămâni, pot să spun că eram obosită mental.

CITEŞTE ŞI:

VIDEO Izolarea nu e la fel pentru toţi: Cum arată complexul unde s-a închis Simona Halep

Antrenorul Serenei Williams cere măsuri rapide în timpul pandemiei de COVID-19: „vedem cât de disfuncţional e tenisul“

VIDEO Halep anunţă o veste mare pentru fanii ei: Ce s-a întâmplat cât a stat acasă, departe de tenis

Halep câştigă de pe urma pandemiei: Simona a fost plasată de specialişti într-o companie selectă

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”