Halep, pusă la zid de Boris Becker: Ce i-a reproşat legendarul neamţ Simonei în parcursul de la Wimbledon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a părăsit Wimbledon 2018 după al treilea meci, cel pierdut cu Su-Wei Hsieh (48 WTA). Astfel, liderul WTA n-a reuşit nici măcar să-şi egaleze performanţa de anul trecut la Londra, atingerea sferturilor.

De altfel, după prima săptămână de la Wimbledon, nouă din primele zece favorite au fost eliminate, iar Pliskova, cap de serie numărul 7, a fost şi ea învinsă în optimi, în prima zi din a doua săptămână. 

Fostul mare jucător, Boris Becker, s-a arătat surprins de eşecul favoritelor pe tabloul feminin şi s-a referit, în mod explicit, la Simona Halep. „Nu prea înţeleg ce s-a întâmplat pe tabloul fetelor. Poate e efectul revenirii Serenei Williams. Se teme toată lumea de revenirea superstarului? În cazul Simonei Halep e şi mai ciudat. Ar fi trebuit să vină cu un moral bun. A reuşit, în sfârşit, să câştige un turneu de Mare Şlem. Era firesc să sărbătorească o săptămână sau zece zile, apoi să revină la antrenament. Ăsta e Wimbledon! Trebuie să fii pregătit să joci cel mai bun tenis de care eşti capabil“, a spus Becker pentru BBC.

Iar Martina Navratilova a fost la fel de exigentă, atunci când a venit vorba de Halep şi de faptul că a eşuat la Wimbledon, fiind, probabil, epuizată după Roland Garros.

„Nu poţi spune asta! Ai avut trei săptămâni la dispoziţie pentru a te pregăti. Înainte aveai doar una. Înţeleg că timpurile s-au schimbat, sunt mai multe cereri din partea sponsorilor. Dar chiar aşa?! Repet, sunt trei săptămâni. Ia-ţi vacanţă una, apoi revino şi pregăteşte-te pentru turneu. Trebuia să fie relaxată, în schimb mi s-a părut mai emoţionată ca niciodată“, a declarat fosta mare jucătoare, cea care a realizat „dubla“ French Open - Wimbledon de două ori, în 1982 şi în 1984.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul