Halep, moment de sinceritate: Simona a admis pentru prima dată de ce a avut un Wimbledon mult sub aşteptări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După triumful de la Rogers Cup, Halep a avut puterea de a face o analiză realistă pentru eşecul pe care l-a înregistrat la Wimbledon, acolo unde a părăsit turneul în turul III, după o înfrângere cu Su-Wei Hsieh (43 WTA).

Simona Halep a suferit doar şapte înfrângeri în 2018 şi, cu siguranţă, cel mai bizar eşec a fost la Wimbledon, acolo unde a surprins neplăcut, lăsând impresia că n-a fost niciodată conectată la importanţa turneului.

Acum, la peste o lună de la acel moment dezamăgitor, Simona a admis că a abordat cel de al treilea Grand Slam al anului, fără să fie concentrată la maximum.

„Am făcut o pauză lungă după French Open. La Wimbledon, nu mi-am dorit cu adevărat să fiu pe teren, după acel mare succes, şi am pierdut, deşi am avut minge de meci. A fost greu, dar apoi am uitat totul. Nici măcar n-am atins racheta aproape trei săptămâni şi am venit aici reîncărcată şi cu dorinţa de a juca din nou meciuri oficiale. Din punct de vedere mental sunt bine. Am început să mă bucur mai mult de timpul petrecut pe teren şi sunt mai relaxată. Nu mă mai gândesc la rezultate. Poate tocmai de aceea reuşesc să câştig meciuri“, a spus liderul WTA la conferinţa de după victoria cu Sloane Stephens.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă