Halep, misiune uşurată: Trei jucătoare uriaşe, cu 29 de Grand Slam-uri între ele, lipsesc de la Indian Wells

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep va reveni pe teren, în ultimul mare turneu din tenisul feminin, în acest sezon (4-17 octombrie). Iar perspectivele sale de a câştiga, din nou, trofeul arată tot mai bine.

Simona Halep (30 de ani, 15 WTA) are un titlu la Indian Wells, cucerit în 2015, după o finală cu Jelena Jankovici: 2-6, 7-5, 6-4. Iar acum, constănţeanca poate spera la un nou trofeu, în California.

Pentru că, potrivit organizatorilor, trei nume grele ale tenisului feminin vor lipsi de la această ediţie, prima de după începutul pandemiei. În 2020, întrecerea de la Indian Wells a fost anulată. Acum, cap de serie numărul 1 va fi Aryna Sabalenka, a doua jucătoare a lumii. Iar asta pentru că liderul WTA, Ashleigh Barty, a luat decizia de a se retrage de la Indian Wells, fără a oferi detalii. 

Absenţa lui Barty lungeşte lista vedetelor care nu vor evolua la „BNP Paribas Open 2021“. Pe lângă australianca de 25 de ani, Naomi Osaka (7 WTA) şi Serena Williams (40 WTA) vor lipsi şi ele de la Indian Wells. 

Ultima ediţie a întrecerii, cea din 2019, a fost câştigată de Bianca Andreescu, după o finală cu Angelique Kerber, scor 6-4, 3-6, 6-4. Ambele sportive se află acum pe lista participantelor la ediţia din acest an.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie