Halep mai și zâmbește după divorț: Cum o avantajează finala US Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru Simona Halep urmează o perioadă în care va încerca să se liniștească, după eșecuri suferite atât pe plan sportiv, cât și în viața ei sentimentală. Probabil, de aceea, constănțeanca nici nu s-a înscris în vreun turneu, în următoarea perioadă.

Simona Halep rămâne în Top 10 mondial. FOTO: Arhiva Adevărul

Vestea bună e că „Simo“ va depăși momentul greu în care se află. Pentru că și în trecut a dovedit că are un caracter puternic. Iar până să o vedem, din nou, pe teren, într-o competiție WTA, Halep a primit o veste bună, după modul în care s-a desfășurat US Open 2022, proba feminină.

Concret, când s-a stabilit tabloul sferturilor, Halep risca ieșirea din Top 10 mondial, începând de luni. Pentru că atât Karolina Pliskova (Cehia, 22 WTA), cât și Caroline Garcia (Franța, 17 WTA) ar fi putut să treacă peste ea în ierarhia WTA. Cel mai negru scenariu ar fi fost o finală între Pliskova și Garcia, câștigată de sportiva din Cehia. În acest caz, cele două jucătoare ar fi trecut peste „Simo“, care ar fi ajuns pe 11 WTA. Iar asta după un an de așteptare pentru a reintra în Top 10 mondial.

Desfășurarea turneului de la Flushing Meadows a avantajat-o însă pe Halep. Pliskova a ieșit, în sferturi, învinsă de Sabalenka. Iar Caroline Garcia a fost eliminată, în semifinale, de Ons Jabeur.

Așadar, nu mai e nicio jucătoare rămasă în competiție, care să fie o amenințare pentru clasamentul Simonei.

Începând de luni, Halep va fi pe locul 9 WTA, cu 3.025 de puncte, totalul care figurează acum în dreptul ei, în clasamentul live, actualizat în timp real. Ceea ce înseamnă că eliminarea prematură de la US Open 2022, în turul I, i-a adus Simonei doar o coborâre de două poziții, în condțiile în care ea s-a aflat pe 7 WTA, înainte de startul întrecerii.

US OPEN 2022, SEMIFINALE

Feminin

Garcia (17 WTA) – Jabeur (5 WTA)

1-6, 3-6

Sabalenka (6 WTA) – Swiatek (1 WTA)

6-3, 1-6, 4-6

La feminin, finala va fi, sâmbătă, de la ora 23.00, ora României.

Masculin

Khachanov (31 ATP) – Ruud (7 ATP)

Vineri, după ora 22.00, ora României.

Alcaraz (4 ATP) – Tiafoe (26 ATP)

În noaptea de vineri spre sâmbătă, de la ora 02.00, ora României.

La băieți, finala va fi, duminică, de la ora 23.00, ora României.

Eurosport transmite turneul de la US Open.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”