Halep, locul 9 în clasamentul celor mai bogaţi jucători din istoria tenisului: Doar trei fete sunt peste ea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

S-au împlinit şapte ani de când Simona a pătruns pentru prima dată în Top 10 mondial, la 27 ianuarie 2014. Iar de atunci, românca n-a mai părăsit această zonă a clasamentului. O asemenea continuitate la nivel înalt s-a reflectat şi în plan financiar.

Dintre jucătoarele aflate în activitate, Simona Halep (2 WTA) e cea mai longevivă prezenţă în Top 10 mondial. Ceea ce arată, încă o dată, nivelul fantastic pe care românca l-a atins şi pe care îl menţine într-un sport în care fluctuaţiile de formă sunt foarte mari printre fete.

Rezultatele fantastice înregistrate de Halep până acum i-au adus 22 de trofee WTA, dar şi un câştig financiar impresionant, de 37 de milioane de dolari. Cu acest total, constănţeanca de 29 de ani ocupă locul 9 în clasamentul celor mai bogaţi jucători de tenis din istorie, după cum a scris publicaţia daneză, Ekstrabladet. 

După cum se poate vedea mai jos, dintre jucătoarele de tenis, Halep e a 4-a cea mai bogată din istorie fiind depăşită, deocamdată, doar de surorile Williams şi de Maria Şarapova. Cu precizarea că, foarte probabil, în următoarea perioadă, „Simo“ o va depăşi pe Şarapova în topul premiilor adunate din tenis. Şi, dacă îşi va continua seria rezultatelor bune, românca poate trece şi peste Venus Williams (80 WTA, 40 de ani) până la finalul carierei.

1. Novak Djokovici (Serbia) – 145.7 milioane de dolari

2. Roger Federer (Elveţia) – 129.9 milioane de dolari

3. Rafael Nadal (Spania) – 123.5 milioane de dolari

4. Serena Williams (SUA) – 93.6 milioane de dolari

5. Andy Murray (Marea Britanie) – 61.8 milioane de dolari

6. Pete Sampras (SUA) – 43.3 milioane de dolari

7. Venus Williams (SUA) – 42.0 milioane de dolari

8. Maria Şarapova (Rusia) – 38.8 milioane de dolari

9. Simona Halep (România) – 37 milioane de dolari

10. Caroline Wozniacki (Danemarca) – 35.2 milioane de dolari

CITEŞTE ŞI:

Simona Halep, de neclintit! Ce bornă ireală va atinge românca în această săptămână

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi