Halep la Singapore: Simona a povestit de ce Darren Cahill reuşeşte mereu să o calmeze. Analiza victoriei cu Keys

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ocupanta locului 4 WTA are o relaţie specială cu australianul de 51 de ani, dovadă că nici nu se mai gândeşte la schimbarea antrenorului.

Simona Halep a învins-o pe Madison Keys (7 WTA) şi se pregăteşte de cel de al doilea meci din Singapore, organizatorii anunţând deja ora partidei, după cum „Adevărul“ a scris aici.

După victoria obţinută duminică de constănţeanca de 25 de ani, „Adevărul“ a scris aici despre un moment-cheie, în setul doi, atunci când Darren Cahill a coborât pe teren. În conferinţa de după meci, Simona a detaliat ce s-a întâmplat.

„În primul game din setul secund, am avut două şanse de break pe care le-am irosit foarte uşor. Da, am fost puţin dezamăgită şi l-am chemat pe Darren, la 2-1. Mi-a spus să mă calmez şi aşa am făcut. Apoi, am fost mai atentă. Am simţit că ea îşi revine, că joacă din ce în ce mai bine, aşa că a trebuit să muncesc pentru fiecare punct. Darren ştie cum să-mi vorbească şi mă calmează, ceea ce e perfect“, a declarat Halep, potrivit prosport.ro.

Ea a explicat că precedentele victorii obţinute cu Keys au ajutat-o în duelul din Singapore.

„M-am simţit foarte bine pe teren, astăzi. A fost mai bine decât mă aşteptam. Am mai jucat de câteva ori contra ei în acest an şi am câştigat de fiecare dată, aşa că aveam un avantaj. Am jucat cu ea la Montreal, iar acolo jocul a fost mai rapid. Aici, mai puţin. Am controlat jocul, aşa cum mi-am dorit. Aici, mingea nu sare prea tare şi cred că acest lucru mă avantajează. E bine că pot rămâne pe picioare“, a afirmat ocupanta locului 4 WTA.

Halep a dezvăluit şi care a fost singurul moment dificil din partida cu Keys: „La începutul setului secund, m-am panicat puţin, pentru că am irosit prea uşor acele şanse. În restul setului, nu, pentru că ştiam că ea poate să facă puncte fantastice, cum, de altfel, poate să piardă foarte uşor. Aşa e stilul ei. Am rămas concentrată. Cred că am făcut treabă bună. Am fost încrezătoare până la final. Serviciul m-a ajutat mult astăzi, chiar dacă n-am servit foarte puternic“.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt