Halep joacă pe bandă pe final de sezon: Simona a anunţat că va mai participa la un turneu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În încercarea de a mai urca în ierarhia WTA şi de a câştiga, totuşi, un trofeu în 2021, constănţeanca de 30 de ani îşi scurtează perioada de odihnă, înainte de a merge în Australia pentru primul Grand Slam din 2022 (17-30 ianuarie).

Simona Halep a jucat extrem de puţin, în acest an, dovadă şi bilanţul ei, în acest moment: 18 victorii, 9 înfrângeri. Din păcate, problemele medicale au scos-o din circuit, o lungă perioadă de timp, şi au afectat-o serios, în clasamentul mondial, după cum „Adevărul“ a scris şi astăzi, aici.

Într-o tentativă de a mai salva, totuşi, acest sezon, Halep tocmai a anunţat că va mai juca într-o întrecere WTA, după Transylvania Open (25-31 octombrie). Potrivit Eurosport, „Simo“ vrea să meargă la Linz, în Austria, acolo unde e înscrisă şi Emma Răducanu (23 WTA).

Ce a spus Simona Halep?

*N-am avut un an bun pentru că patru luni am fost accidentată, am 7-8 turnee, ceea ce e foarte puţin. E normal sa-mi scadă încrederea, dar nu mă refer la joc, mă antrenez foarte bine. Şi meciurile pe care le-am avut au fost foarte bune, dar concentrarea de a sta de la început până la final e partea mai dificilă.

*Sunt mult mai bine de la săptămână la săptămână. Mă bucur că am ocazia să joc câteva turnee anul acesta înainte să fac pregătirea de sfârşit de an. Va fi un bonus orice voi face aici, la Cluj, şi poate săptămâna viitoare, la Linz.

6-12 noiembrie e perioada în care se va disputa turneul de la Linz, de categoria WTA 250.  
Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate