Halep, ironică: Simona şi-a „urecheat“ contestatarii din România după marea victorie cu Andreescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (5 WTA) a arătat că, deocamdată, ea e şefă, chiar şi într-un meci cu Bianca Andreescu (4 WTA), revelaţia sezonului în circuitul WTA.

Simona Halep şi-a dorit enorm să o învingă pe Bianca Andreescu, o jucătoare care, în ultimele luni, şi-a tot crescut cota de popularitate în România. Iar ascensiunea lui „Bibi“ a dat naştere la o dezbatere: cine e mai bună: Halep sau Andreescu? 

Bineînţeles, părerile au fost împărţite, însă fanii Biancăi au susţinut că favorita lor e peste Halep, având şi avantajul şi elanul tinereţei. Probabil, astfel de păreri au ajuns şi la Halep, fiindă, după victoria de luni, aceasta a avut o reacţie ironică la adresa celor care au făcut-o „bătrână“ la 28 de ani.

Ce a spus Simona Halep?

*Am auzit la mine în ţară că sunt un pic prea bătrână. De aceea, a fost un pic de presiune. Dar sunt fericită şi mândră acum că am văzut că sunt încă acolo şi pot să lupt, chiar dacă vin jucătoare tinere şi puternice, care câştigă deja la 19 ani un Grand Slam.

CITEŞTE ŞI:

Managerul lui Halep, postare groaznică: Atac urât la Bianca Andreescu şi la toţi românii care au plecat din ţară!

Halep, obligată să lucreze cu un incompetent: Cine e Cosmin Hodor, omul care îi atacă pe românii plecaţi din ţară

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete